Sfârşit de an, început de război?
Cel mai bun an românesc de după 1991, în relațiile Chișinău-București (2013) s-a încheiat și cu cel mai mare scandal. Tot românesc. De fapt, nici nu s-a încheiat, pentru că, zilnic, „artileria mediatică” de o parte și de alta a Prutului continuă să ”împuște” cu noi declarații impulsive, cărora nimeni, nici de o parte și nici de alta a Prutului, nu caută să le pună capăt și să anunțe „încetarea focului”. Sunt cu gândul aici, în primul rând, la ministerele de Externe, dar și la cele două ambasade de la București și Chişinău. Cineva trebuie să facă pace într-o situație care e la un pas de a degenera într-un război diplomatic, ca să nu mai zic şi fratricid.
Statalişti în declarații
Toate au început după Vilnius. Bucuria parafării Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb cu UE nu a ținut nici două zile. Scandalul și schimbul de declarații tăioase între Chișinău și București a pornit din momentul în care președintele Traian Băsescu care, împreună cu diplomația română, a asistat, până în ultima clipă, R. Moldova în proiectul Vilnius-2013, avea să declare, după revenirea la București (într-un context politic absolut motivat) că după NATO şi UE, „următorul proiect de ţară pentru România” ar fi Unirea cu R. Moldova. Dar declarația lui Băsescu nu e doar atât. Băsescu a mai spus și altceva. Și a făcut-o, repet, într-un anumit context politic care, la Chișinău (iar în unele cazuri și la București), a contat mai puțin sau nu a contat deloc. Băsescu (iar în cazul comuniștilor) și România au fost taxate imediat, fiind acuzate că fac rău R. Moldova și relațiilor cu Rusia, că ar provoca tensiuni în Transnistria și Găgăuzia (de parcă Transnistria sau Găgăuzia au fost vre-o dată regiuni detensionate) și că ar pune în pericol (vezi Doamne!) statalitatea R. Moldova. Declarația lui Băsescu (în variantă prescurtată) a fost și este mursecată și speculată de tot genul de fabricanți și politruci de la Moscova, Tiraspol sau Comrat, au făcut-o și o fac în continuare comuniștii la Chișinău, socialiștii-capitaliști ai lui Igor Dodon şi orice alt înăimit politic, pus să arunce cu pietre în România… Toată pleava, care a stat la adăpost ori se refugiase la Moscova atunci când la Chişinău şi la Nistru se dădeau lupte pentru statalitatea R. Moldova, s-au făcut peste noapte stataliști – în declarații, desigur, pentru că dacă ar fi fost, ceea ce pretind că sunt, eram demult în UE, poate înainte de a deveni Băsescu preşedinte.
cheap downloadable software
Unirea, ca alternativă
Acuzaţiile că declaraţiile lui Băsescu ar fi mai mult de imagine și că ar avea caracter populist sau electoral sunt poveşti. Nu sunt nici consilierul și nici avocatul lui Băsescu, ca să se creadă că aș fi obligat să scriu ceea ce scriu. Mai mult: declarațiile pe care le face președintele Băsescu, nu-l vizează doar personal, ele vizează România și R. Moldova, chiar dacă la București și la Chișinău nu toată lumea e gata să-şi asume acest mesaj. Doi. Și asta este esențial: declaraţia lui Băsescu vine după Vilnius, în contextul în care Rusia a reușit, pe ultimii zeci de metri, să dea jos din ”trenul” Parteneriatului Estic 2 din cei 6 participanți la proiect. E vorba de Armenia și Ucraina – Ucraina fiind ”cozul” acestui proiect. Și trei: România s-a zbătut prea mult, a făcut destule sacrificii, a bătut de-a lungul anilor prea multe praguri și la prea multe uși și porți ca, spre final, când „trenul R. Moldova” a fost urcat pe „şinele UE” să nu aibă grijă ca „cineva” să nu o arunce în aer. Băsescu spune cu text deschis: „nu vrem ca R. Moldova să repete soarta Armeniei şi a Ucrainei”. Iar dacă zice Băsescu, care nu se informează de la ecran sau din ziare, că nu vrea ca R. Moldova să repete soarta Ucrainei și Armeniei, înseamnă că riscul există. Și atunci? Nu ar fi o naivitate (ca să nu zic prostie în cazul nostru) să nu ai varianta de rezervă pentru un eventual risc?. Poate că nu e cazul, dar Ion Antonescu, la momentul când a intrat în război de partea Germaniei, avea planurile puse la punct şi pentru cazul în care nemţii câştigă războiul, și pentru cel în care îl pierd. Ce zice Băsescu? „În 2014, România trebuie să înceapă o dezbatere internă privind R. Moldova… Dacă există riscul unei devieri a R. Moldova de la parcursul european, România are, politic, obligația de a oferi o variantă, o alternativă”. Deci, Unirea, ca șansă, ca alternativă de salvare a R. Moldova de la o nouă lunecare sub Rusia. Atât. Mesajul lui Băsescu nu e, nu trebuie tratat și nici nu are cum fi o amenințare la adresa R. Moldova, din momentul în care Declarația de Independență a R. Moldova nu exclude ceea ce spune președintele Băsescu. Declarația, pe care o face, este, mai degrabă, un avertisment la adresa Rusiei, prin care Bucureștiul dă de știre (de ce nu și Chișinăul?) că R. Moldova, spre deosebire de Armenia şi Ucraina, are pista, varianta sa de rezervă pentru cazul în care Moscova va căuta să „dinamiteze” parcursul său european. Atât a vrut să spună Băsescu. Și a spus. Trebuia pentru asta să intrăm în război cu România?
