Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   De ce vrea Dodon armata,…

De ce vrea Dodon armata, externele şi securitatea?

Să dai armata, politica externă și securitatea statului pe mâna unui președinte care e mai des la Moscova, decât la Sadova (satul de baștină, unde își are mama) e ca și cum a-i capitula de bună voie în fața Moscovei. Apărarea, externele și securitatea statului lăsate la discreția Kremlinului și nici război nu ne trebuie să avem cu rușii. Seara ne culcăm în R. Moldova și dimineața ne trezim în Federația Rusă…

Am ajuns… De fapt, nu am ajuns nicăieri, pentru că mai avem o săptămână, la cele șapte de după ghinionistele alegeri din 24 februarie și nici rază de lumină la „capătul tunelului”. Întuneric beznă. Mai degrabă stăm pe loc, decât ne mișcăm. În continuare, nimic clar. Cine, cum, în ce condiții, de când și cu ce preț va guverna R. Moldova în următorii ani, rămân și mai departe întrebări fără răspuns. Până și lume din cea mai versată în politica mare, șefi de state, nu mai au un răspuns la aceste și alte întrebări vizavi de viitorul format de guvernare de la Chișinău. Suntem în continuare la faza pronosticurilor, deși nu știu dacă mai avem ce prognoza, timpul se duce, iar lucrurile, de la o zi la alta, în loc să se simplifice, se complică.

Săptămâna care a trecut a fost una în care cei din Blocul ACUM au încheiat prima (posibil și ultima) rundă de discuții cu șocialiștii lui Dodon-Greceanîi, pe care mulți au așteptat-o ca pe intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, dar care nu au rezultat cu nimic. Efect, „zero”. Părțile nu s-au înțeles, după cum era clar și până la întâlnire. În primul rând, sunt prea diferiți, ca să se poată auzi și înțelege. Sunt – politic și nu doar politic, de la mame și tați diferiți. Au orientări geopolitice diferite și pupă mâna la mitropoliți și patriarhi diferiți. În rândul doi, e greu, aproape imposibil, să-i crezi lui Igor Dodon sau Zinaidei Greceanîi că sunt sinceri, atunci când declară că nu vor să negocieze și să guverneze cu PDM și că singura lor preferință pentru o alianță la guvernare ar fi ACUM. Așa sau altfel, întâlnirile au avut loc, părțile au făcut un „schimb de opinii” (s-au contrat, mai degrabă), și-au spus ceea ce își spuseseră și cu alte ocazii, și-au reproșat ce au avut de reproșat și s-au despărțit, de parcă nici nu s-ar fi întâlnit, fiecare dintre părți rămânând pe pozițiile de până la discuții: ACUM a mai declarat, o dată în plus, că nu acceptă o coaliție formalizată cu socialiștii, în schimb vor funcțiile de șef de parlament și de prim-ministru (un guvern minoritar, asumat de ACUM), sprijin pentru promovarea pachetului de legi de dezoligarhizare a R. Moldova și angajamentul PSRM că nu va colabora în parlament cu democrații. Socialiștii (reieșind din declarațiile pe care le-au făcut după discuții) sunt gata să ofere Blocului ACUM funcța de premier și să voteze, cu anumite rezerve, pachetul antioligarhic. Sunt, însă, împotriva unui guvern minoritar, vor funcția de președinte al parlamentului și două fotolii ministeriale: la Apărare și la Externe, plus transferarea SIS-ului din subordinea parlamentului în cea a președintelui R. Moldova. Ce puțin și cât de mult! Să dai armata, politica externă și securitatea statului pe mâna unui președinte care e mai des la Moscova, decât la Sadova (satul de baștină, unde își are mama) e ca și cum a-i capitula de bună voie în fața Moscovei. Apărarea, externele și securitatea statului, lăsate la discreția Kremlinului și nici război nu ne trebuie să avem cu rușii. Seara ne culcăm în R. Moldova și dimineața ne trezim în Federația Rusă. Și atunci, NATO trebuie să plece din R. Moldova, UE să își facă și ea bagajele și, respectiv, România, silită să se conformeze noii situații și ordini. E exact ceea ce ne promitea electoral Ig. Dodon, cu referire la NATO, UE și România, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale din 2016 și pe cele parlamentare din 2019. Scriu astea, cu gândul la cei care netezesc drumul Blocului ACUM spre PSRM și susțin că o coaliție la guvernare cu Dodon ar fi pentru R. Moldova un risc mai mic decât cu Plahotniuc. Întrebare: este, în această situație, PSRM și Dodon un „risc mai mic” pentru R. Moldova, decât PDM și Plahotniuc? Și, în genere, ce au în comun ACUM și PSRM, ce îi unește, ca să se poată înțelege și coopera, într-o formulă sau alta (contează mai puțin) la guvernare? În afară de Plahotniuc, mai e ceva? Da, Plahotniuc e o problemă. Mare. Și nu doar pentru ACUM. Da, noi, în 28 de ani de independență (cu excepția primului parlament), am fost puși mereu în situația de a alege, din două rele, răul cel mai mic De data asta, alegerea e și mai complicată, chiar teribilă, pentru că ambele rele sunt mari. Și riscul de a greși este unul de sută la sută. Și atunci (mă refer la ACUM) ce face: fie că își asumă acest risc, care în politică costă foarte scump (cazul PPCD, PLDM, PCRM, PL), fie că lasă acest risc pe seama PDM (sau PSRM), iar ACUM (chiar dacă nu e ușor să accepți condiția de lăturași la guvernare) se pregătește de opoziție, de o opoziție serioasă, bine centrată, impenetrantă, capabilă să influențeze lucrurile și din opoziție (prin sprijinul societății civile, inclusiv al partenerilor externi) și să își aștepte „ora”. Poate e cazul ca Blocul ACUM să spună „nu” acestui joc de-a baba oarba cu socialiștii, cu atât mai mult că Andrei Năstase declara, după discuțiile de săptămâna trecută: „cota mea personală de încredere în PSRM și Dodon este zero”. Și atunci? Toate jocurile astea sterile de-a negocierile trebuie lăsate pe seama PDM și PSRM. Plahotniuc este mai zgârcit la dat, iar Dodon nu are cum îi cere mai mult. Anticipatele, cu care-i amenință Ig. Dodon pe toți, nu schimbă nimic. E un non-sens. Cu mici diferențe, tabloul general îl va repeta pe cel din 24 martie. Anticipatele vor rămâne, cu siguranță, pentru altă dată. Soluția, totuși? Cel mai probabil, PDM va merge pe scenariul 3 din cele 4, bănuite de Dodon: „negocierile eșuează, PDM creează un guvern minoritar care va fi asigurat de voturile deputaților „transfugi” și va continua să guverneze, ca și înainte… În calitate de președinte, voi refuza să susțin guvernul creat prin metode dubioase. Ei vor căuta o modalitate de a ignora șeful statului prin Curtea Constituțională care se află sub controlul lor…. Iar socialiștii vor fi nevoiți să-și scoată susținătorii la proteste”. Poate așteptăm protestele?