Guvernul Tofan: continuitate ori schimbare reală? Ce promite și ce riscă noul Guvern
Noul Guvern a primit votul de încredere al Parlamentului marți, 21 iulie. Deși păstrează în mare parte echipa fostului premier Alexandru Munteanu, Vasile Tofan prezintă un nou program de reforme. Intitulat „Economie europeană, stat eficient”, programul de activitate stabilește cinci priorități majore, axate pe relansarea economiei și accelerarea aderării R. Moldova la Uniunea Europeană.
Mai mulți experți au analizat și au răspuns dacă remanierile propuse răspund provocărilor și care ar fi principalele priorități ale noului Cabinet de miniștri.
Cum apreciați noua componență a Guvernului și programul de guvernare al acestuia? Care vor fi cele mai mari provocări ale noului Guvern în perioada următoare? Ce așteptări realiste ar trebui să aibă cetățenii de la acest Cabinet de miniștri?
Andrei Curăraru, expert Watchdog în politică și securitate
Din cele 17 funcții prezentate sub premier, 13 rămân ocupate de titularii actuali, adică aproximativ 76 % continuitate, iar schimbările se limitează la Agricultură, Finanțe, Sănătate și Cultură. Nu vorbim, deci, despre un aparat nou care trebuie să descopere dosarele, ci despre o echipă care cunoaște deja proiectele, blocajele și explicațiile pentru întârzieri.
Așteptările sunt cu atât mai mari cu cât Tofan a formulat obiective care pot fi măsurate. El promite refacerea încrederii publice, relansarea optimismului în mediul de afaceri și semnarea acordului de aderare la UE până la sfârșitul lui 2028. Pentru următoarele 12 luni, a cerut fiecărui ministru să identifice obiectivele prioritare și blocajele existente. În plus, a vorbit despre plafonarea remunerării în sectorul public la 4–5 salarii medii, reducerea aparatului bugetar, audituri internaționale anuale la întreprinderile de stat și listarea la bursă a cel puțin 25 % din capitalul acestora. Acestea nu mai sunt promisiuni generale despre „modernizare”, ci angajamente care vor produce inevitabil conflicte cu beneficiarii actualului sistem.
Din acest motiv, Guvernul Tofan nu va avea în realitate 100 de zile de grație. O asemenea perioadă are sens pentru o echipă complet nouă, nu pentru un cabinet în care trei sferturi dintre titulari rămân în funcții. Precedentul cabinet a rezistat numai opt luni, iar Tofan însuși a declarat că intenționează să rămână mai mult. Publicul și mediul de afaceri nu vor aștepta până la sfârșitul toamnei pentru a afla ce a găsit noul premier în ministere. Primele evaluări vor începe după repartizarea responsabilităților, adoptarea programului și apariția primelor decizii privind tarifele, bugetul, întreprinderile de stat, investițiile și agricultura.

Carolina Ungureanu, vicedirectoare la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”
În discurs și în program sunt menționate multe lucruri frumoase. Probabil, pentru cetățeni este importantă implementarea în practică a celor declarate și a obiectivelor preconizate.
În ceea ce privește noua componență, mă așteptam la mai multe schimbări. În principiu, mă refer la ministerele unde existau cele mai mari restanțe. Deși, dintre cei patru miniștri noi, unul, la Ministerul Finanțelor, a mai deținut această funcție. Practic, nu avem schimbări foarte mari în componența Guvernului. Sper doar că de această dată managementul și implementarea în practică a celor propuse vor fi mai coerente și mai eficiente.
Accentul este pus foarte mult pe dezvoltarea economică, investiții și redresarea economiei. Cred că acesta este principalul obiectiv și, totodată, prima mare provocare. O altă provocare rămâne lupta împotriva corupției și, respectiv, reforma justiției, un subiect care se află pe agenda publică de mulți ani și despre care se vorbește la fiecare guvernare.
Cetățenii trebuie să vadă acțiuni concrete, iar la împlinirea celor 100 de zile să putem observa soluționarea unor probleme care au persistat până acum. Nu doar declarații, ci și fapte. Nu doar schimbări legislative, ci și implementarea lor efectivă, astfel încât cetățenii să simtă beneficii reale.

Ion Sturza, fost prim-ministru al R. Moldova
Un premier nou și un guvern învechit. Premier nou, școlit în Occident pentru a deveni lider național, manager investițional excelent, învățat să aibă grijă de banii altora, cu o rațiune rece și bine structurată. Un guvern învechit, cu oameni buni și comozi, care nu vor crea probleme mari partidului de guvernare, dar îi vor da multe bătăi de cap premierului cu „drujba”.
Acesta este ultimul „cartuș” al doamnei Maia Sandu: creșterea explozivă a economiei pe bazele ei actuale, prin investiții străine masive care să aducă capital și productivitate, respectiv, locuri de muncă bine plătite. Rigoare fiscală, venituri în creștere și majorarea alocațiilor pentru consum – salarii, pensii, compensații. Și cât mai puține rotații ale „drujbei”. Echitate socială, poate puțin populistă: luăm de la cei care au și dăm celor care vor mai mult. Și, în final – integrare europeană.
De fiecare dată când vin la Chișinău mă șochează cât de depresivă este societatea moldovenească. Parcă nu este o criză economică, nici război pe teritoriul țării și nici o deteriorare masivă a nivelului de trai. Ba dimpotrivă. Și totuși, oamenii sunt depresivi, negativiști, pe alocuri agresivi. De ce? Pentru că ritmul schimbărilor este considerat de mulți insuficient de dinamic – „dvijuha”, într-un cuvânt. Vasile Tofan este capabil să ne pună în mișcare ca pe „Russkie Gorki”.
