Stocurile de medicamente din țară vor putea fi monitorizate zilnic: Guvernul a aprobat sistemul național de control a stocurilor
Stocurile de medicamente din întreaga țară vor putea fi monitorizate zilnic, astfel încât lipsa unui medicament să poată fi identificată mai devreme, înainte ca aceasta să afecteze pacienții. Guvernul a aprobat miercuri, 29 iulie, conceptul și regulamentul Sistemului informațional de monitorizare a stocurilor de medicamente (SIMSM).
Potrivit Ministerului Sănătății, în prezent, autoritățile află deseori despre lipsa unui medicament abia după sesizările pacienților, medicilor sau farmaciilor. „Pentru pacienți, aceasta poate însemna întreruperea tratamentului, agravarea bolii și cheltuieli suplimentare pentru procurarea medicamentelor din alte localități sau din străinătate”, se arată în comunicatul instituției.
Noul sistem va centraliza informațiile privind stocurile existente la importatori, distribuitori, farmacii și instituții medico-sanitare. Pe baza datelor raportate zilnic, Ministerul Sănătății și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) vor putea identifica din timp riscul epuizării medicamentelor, în special a celor esențiale și compensate, și vor putea lua măsuri înainte ca problema să afecteze pacientul.
Platforma va genera automat alerte atunci când stocurile anumitor medicamente ating un nivel critic, va produce rapoarte analitice și va oferi o imagine actualizată asupra disponibilității medicamentelor la nivel național, contribuind la o planificare mai eficientă a aprovizionării.
Sistemul va fi gestionat de AMDM și va fi implementat etapizat. Raportarea zilnică a stocurilor va deveni obligatorie după crearea condițiilor tehnice necesare, până la 31 decembrie 2026.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Sănătății și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, cu sprijinul tehnic al Organizației Mondiale a Sănătății. Implementarea acestuia face parte din angajamentele asumate în procesul de integrare europeană.