Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Încă un video „glamuros”…

VIDEO Încă un video „glamuros” dintr-un spital din R. Moldova. „Domnule Dodon, când ați fost la spital, ați intrat în această secție?” Ce spune directorul instituției medicale

O mamă care este internată cu copilul său într-o secție a spitalului raional din Florești a publicat pe rețelele de socializare o înregistrare video în care arată condițiile dezastruoase pe care sunt nevoiți să le îndure. Femeia spune că în salon miroase îngrozitor, veceul este defect robinetul este stricat, iar în încăpere este prea frig pentru un copil care are febra 40.

Mama copilului spune că-a fost internată cu copilul său la spitalul după ce acesta a făcut febră și a fost diagnosticat cu bronhopneumonie.

„Cum credeți, domnule Chicu, domnule Dodon, domnule Dodon, noi o să mergem sănătoși acasă?

„Miroase a RAHAT și la propriu și la figurat, stimabil Guvern Tehnocrat în frunte cu Președintele vostru. În salonul în care suntem internați pute a rahat, vă zic sincer! Secțiile alea frumoase și renovate stau închise iar copiii se tratează în condițiile pe care le vedeți! Surorile medicale ne-au adus de pe undeva un calorifer pentru că li se făcuse milă de noi, e a naibii de frig iar copilul cu bronhopneumonie e transpirat ! Asta e crimă, „stimaț coleji”!

Da, domnule Chicu, am pretenții! Nu glamour caut da sănătate…iar aici avem o antisanitarie totală! Despre ce tratament poate fi vorba?

Da, doamna Dumbrăveanu, noi vă lăsăm să vă faceți munca cu demnitate, pe care din păcate ați pierdut-o pe undeva prin indicațiile lui Dodon, dar…noi avem dreptul măcar la o mică idee de demnitate fiind simpli cetățeni?

Lăsați fețele de mioare și țapi ispășitori și începeți să spuneți adevărul pe care noi îl vedem, îl simțim, îl trăim! Nu vă mai scremeți la cameră că faceți față și totul e bine! Nu e! Și pe lângă Covid mai sunt și alți pacienți care au nevoie de condiții DECENTE, nu GLAMOUROASE, domnule Chicu!

Dodon, не по пацански fași tu, nu crezi?

Ce ne oferiți nouă, să vi se întoarcă vouă înzecit! susține mama copilului”, a susținut mama copilului.

Contactat de Ziarul de Gardă, directorul spitalului raional din Florești, Valeriu Nichiforciuc, susține că femeia a fost transferată deja în altă secție.

„Femeia cu copilul a fost internată ieri seara. Ea s-a întors de la Chișinău unde la fel a fost internată, fiind suspectă de infectare cu COVID -1. După ce a făcut testul, rezultatul a fost negativ, Au trecut 14 zile și a fost externată. DA – eu sunt la curent cu acele condiții. Nu este apă, veceurile sunt stricate. La moment jumătate de secție este reparată, urmează să fie renovată restul. Noi am pornit căldura. Noi deja am transferat femeia împreună cu copilul în altă secție- nu din motiv că s-a plâns pe condiții. Chiar cu câteva minute în urmă am vorbit cu mămica, mi-a spus că este cald, este mulțumită. Ea mi-a mai spus că așteaptă ca conducerea de vârf să se întoarcă către oameni. Poate în vreo trei săptămâni vom scoate la capăt reparația pe care o facem blocul de maladii contagioase. Copilul are întradevăr temperatura de 38, 5. La moment copilul primește tratamentul adecvat, a declarat Valeriu Nichiforciuc.

Drectorul spitalului raional din Florești, Valeriu Nichiforciuc, este tătăl lui Eugen Nichiforciuc, deputat în Parlamentul R. Moldova din partea fracțiunii Partidului Democrat din Moldova(PDM).

Acesta a ajuns deputat după ce a învins în circumscripția Nr. 8, Florești la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Anterior, o femeie internată la spitalul din Soroca, diagnosticată cu noul tip de coronavirus, la fel a publicat un video din spital, în care s-a plâns de condiţiile în care sunt trataţi pacienţii cu această boală.

Premierul Chicu a venit ulterior cu o reacţie, în care a declarat că „nu-i sens de făcut acum live-uri glamuroase, pentru că, da, starea din spitale este dezastruoasă”.