Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Valeriu Streleț: „Subvențiile vor fi…

Valeriu Streleț: „Subvențiile vor fi achitate după rectificarea bugetului de stat”

Prim-ministrul Valeriu Streleț a discutat ieri, 24 august, cu reprezentanții asociațiilor de agricultori despre datoriile la subvenții și restanțele la compensațiile pentru pomicultori, invocate de aceștia. În cadrul discuțiilor, șeful Executivului a menționat că datoriile față de agricultori pentru anul trecut vor fi achitate după rectificarea bugetului de stat, și nu până la 1 septembrie cum s-a anunțat anterior.

„În septembrie vom avea negocierile cu Fondul Monetar Internațional, după care vom rectifica bugetul pentru 2015 și vom identifica sursele de unde pot fi luați acești bani”, a spus Valeriu Streleț.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, până la 22 august 2015 au fost achitate peste 160 de milioane de lei, din cele 207,6 milioane de lei – datorii la subvenții pentru anul 2014.

Amintim că, anterior, ministrul Agriculturii, declara că subvențiile pentru anul 2014 vor fi achitate până la finele lunii august curent.