Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Dragoș Vicol demisionează…

ULTIMA ORĂ Dragoș Vicol demisionează de la șefia Consiliului Audiovizualului

Președintele Consiliului Audiovizualului (CA), Dragoș Vicol, și-a prezentat demisia din funcție. Informația a fost confirmată pentru ZdG de membra CA, Larisa Manole.

Dragoș Vicol și-a dat demisia din funcția de președinte al Consiliului Audiovizualului în cadrul ședinței de astăzi a instituției.

Vicol se află la șefia CA din mai 2017. Între 2008 și 2009, acesta a fost consilier al fostului viceprim-ministru, Victor Stepaniuc, în guvernul comunist condus de Vasile Tarlev. Vicol este membru CA din aprilie 2015.

În declarația de avere depusă în anul 2019 Dragos Vicol indică un salariu de 297.016 de lei, adică un salariu lunar de aproape 25 de mii de lei. În 2019 soția acestuia a obținut 129.493 de lei din salariu.

Din activitatea didactică, științifică și de creație, Vicol a obținut 169.044 de lei și 2.764 roni.

Familia Vicol are în proprietate două apartamente,unul de 65,7 m.p., obținut în 2011, și altul de 105,4 m.p, obținut în 2011.

Vicol susține că, nici el, nici soția sa nu dețin vreun mijloc de transport.

Dragoș Vicol declară că soția acestuia deține mai multe depozite bancare în valoare totală de aproape 6.500 lei. Acesta mai declară că soția sa deține cote părți la două societăți comerciale.