Scurgerea redusă a apei se menține pe Nistru, Prut și mai multe râuri mici
Scurgerea redusă a apei se va menține în perioada 29 august – 4 septembrie pe râurile Nistru și Prut, precum și pe majoritatea râurilor mici din R. Moldova. Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis o avertizare hidrologică privind situația resurselor de apă.
Potrivit avertizării, pe unele sectoare ale râurilor se înregistrează valori deosebit de scăzute ale scurgerii, raportate la mediile lunare multianuale.
Cod portocaliu este valabil pentru râul Nistru, unde scurgerea constituie aproximativ 30% din valorile medii lunare multianuale, pentru sectorul Criva-Costești al râului Prut – 20-30%, precum și pentru râurile Vilia și Căinar – 20-30%.
Cod galben este instituit pe sectorul Costești-Brânza al râului Prut, unde scurgerea este de 30-40%, precum și pe râurile Răut, Bâc și Lunga, unde aceasta se situează la aproximativ 30-45% din valorile medii lunare multianuale.
Cele mai severe valori sunt semnalate sub cod roșu pe râul Ichel, cu circa 15%, precum și pe râurile Draghiște, Cubolta, Ciulucul Mic și Botna, unde scurgerea este de 10% și mai puțin din valorile medii lunare multianuale.
Situația de pe Nistru este influențată și de reducerea debitului de apă deversat din lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina. În cadrul ședinței Comisiei Nistrene din 28 august, s-a decis reducerea debitului de la 75 m³/s la 60 m³/s. Noul debit urmează să fie menținut timp de două săptămâni, ceea ce va contribui la menținerea scurgerii reduse a apei pe râul Nistru.
Autoritățile solicită agenților economici și populației să utilizeze rațional resursele de apă, în condițiile menținerii nivelului redus al scurgerii pe principalele râuri și pe cursurile mici de apă.
Procentul scurgerii a fost calculat prin raportare la valorile medii lunare multianuale specifice lunii septembrie.