Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Noi mecanisme pentru identificarea timpurie…

Noi mecanisme pentru identificarea timpurie și controlul substanțelor stupefiante, psihotrope, psihoactive noi și precursorilor de droguri

Sursa foto: MS

Guvernul R. Moldova a aprobat două hotărâri care țin de consolidearea cadrul național de prevenire și gestionare a riscurilor asociate substanțelor stupefiante, psihotrope, substanțelor psihoactive noi și precursorilor de droguri. Mai exact, a fost aprobat Regulamentul pentru organizarea Sistemului național de avertizare timpurie (SNAT), dar și noile tabele naționale ale substanțelor supuse controlului și limitele cantitative anuale aplicabile precursorilor de droguri.

Astfel, conform documentelor, sistemul va permite identificarea, colectarea, analiza și transmiterea rapidă a informațiilor despre substanțele care pot produce efecte psihoactive și care nu sunt încă incluse în tabelele naționale de control.

„Sistemul are drept obiectiv identificarea timpurie a noilor riscuri, evaluarea acestora și prevenirea impactului asupra sănătății publice, ordinii și siguranței publice. În cadrul noului mecanism, Comitetul permanent de control asupra drogurilor din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale va asigura suportul tehnic și operațional necesar funcționării sistemului și cooperării dintre instituțiile participante”, se arată într-un comunicat al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Documentele transpun, inclusiv, prevederi relevante ale legislației Uniunii Europene privind precursorii de droguri și actualizează cadrul național în conformitate cu obligațiile internaționale asumate de R. Moldova.

Stabilirea limitelor cantitative anuale reprezintă un mecanism necesar pentru aplicarea regimului de control al precursorilor prevăzut de Legea nr. 201/2025. Pentru substanțele clasificate în Categoria 2 sunt stabilite limite cantitative anuale, inclusiv pentru anhidrida acetică, permanganatul de potasiu, acidul antranilic, acidul fenilacetic, piperidină și fosforul roșu.

Hotărârile reprezintă, potrivit Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, un pas important în apropierea cadrului național de practicile și standardele Uniunii Europene. Regulamentul privind Sistemul național de avertizare timpurie transpune parțial Regulamentul (UE) 2023/1322 privind Agenția Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA).