Principală  —  IMPORTANTE   —   Noi restricții: Este interzisă aflarea…

Noi restricții: Este interzisă aflarea în grupuri mai mari de 3 persoane, iar dacă ieșiți din casă, trebuie să aveți un act de identitate

Ion Chicu a anunțat impunerea a noi restricții după ședința Comisiei Situații Excepționale. Astfel, începând de vineri, 27 martie, este interzisă aflarea în grupuri mai mari de trei persoane, cu excepția cazurilor în care este vorba de membri ai familiei de gradul I și II.

Totodată, persoanele care se vor afla în afara domiciliului, vor fi obligate să dețină asupra lor un act de identitate pe care să îl prezinte în caz de solicitare colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne și celor de la Ministerul Apărării.

Potrivit autorităților, celelalte măsuri de restricție, impuse până în prezent, rămân în vigoare și în continuare.