În lipsa controalelor de stat, în 2018 au avut loc peste 400 de accidente la locul de muncă

De la începutul anului în R. Moldova au fost înregistrate 91 de accidente la locul de muncă, dintre care 16 au fost mortale. Pe parcursul anului trecut au avut loc 423 de accidente la locul de muncă, dintre care 63 au fost fatale, fiind înregistrate 68 de decese. Din cele zece autorități competente în domeniul controlului siguranței ocupaționale, opt dispun de regulamente de organizare și funcționare în care sunt prevăzute atribuții de control în domeniul siguranței ocupaționale. Cu toate acestea, pe parcursul anului 2018, activități de control în domeniul securității și sănătății în muncă nu s-au efectuat – potrivit raportului anual al Inspectoratului de Stat al Muncii.

Conform informației publicate de Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, în anul 2017 în R. Moldova au fost înregistrate 369 accidente la locul de muncă, dintre care 57 mortale. Pe parcursul anului trecut s-au documentat 423 accidente la locul de muncă (cu 54 mai multe decât în 2017), dintre care 63 mortale ( soldate cu decesul a 68 persoane) şi 19 grave (au suferit 21 persoane).

De la începutul anului 2019, în perioada 01 ianuarie-15 martie au fost documentate 91 accidente înregistrate la locul de muncă, dintre care 16 letale și 10 grave. În 65 de cazuri, angajații s-au ales cu incapacitate temporară de muncă.

Autorități responsabile

În R. Moldova, controlul de stat al respectării de către angajatori a legislației privind securitatea şi sănătatea în muncă este exercitat de următoarele autorităţi competente în domeniul siguranţei ocupaţionale:

  • Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniile sanitar-veterinar, fitosanitar, siguranța alimentelor, producerea și circulația vinului și a produselor alcoolice;
  • Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniile comerţului cu produse nealimentare și prestări servicii, inclusiv turistice;
  • Agenția Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul ocrotirii sănătății şi sănătăţii publice;
  • Inspectoratul pentru Protecția Mediului – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul protecției mediului și resurselor naturale;
  • Agenția Națională Transport Auto (ANTA) – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul transportului rutier;
  • Autoritatea Aeronautică Civilă – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul aviației civile;
  • Agenția Navală – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul transportului naval;
  • Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din sectorul electroenergetic;
  • Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul comunicațiilor electronice;
  • Agenţia pentru Supraveghere Tehnică – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii din toate celelalte domenii de activitate, care nu sînt prevăzute la lit. a)–i), inclusiv pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu excepţia Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Administrației Naționale a Penitenciarelor şi Centrului Naţional Anticorupţie, care îşi organizează activităţi de inspecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prin serviciile lor de specialitate, care au competenţă numai pentru structurile din subordine.

Coordonarea la nivel naţional și monitorizarea controlului de stat al respectării legislaţiei cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă efectuat de către inspectorii de muncă din cadrul autorităţilor competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale sunt exercitate de Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM), aflat în subordinea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.

Potrivit datelor ISM, din cele 10 autorități competente în domeniul controlului siguranței ocupaționale, opt autorități dispun de regulamente de organizare și funcționare în care sunt prevăzute atribuții de control în domeniul siguranței ocupaționale.

În 2018, Inspectoratului de Stat al Muncii i-au fost prezentate formularele inspectorilor de muncă, abilitați cu atribuții de control în domeniul siguranței ocupaționale din partea: ANSA – pentru 9 funcționari; Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației – pentru 3 funcționari; Agenția pentru supravegherea tehnică – 7 funcționari; Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței – 3 funcționari. Din cauza că în structura organizatorică a celorlalte autorităților nu există subdiviziuni și personal responsabil de efectuarea controlului de stat în domeniul siguranței ocupaționale, activitatea în domeniul dat nu se desfășoară – se arată în raportul anual al ISM pentru anul trecut.

Niciun control pe parcursul anului 2018

Pe parcursul anului 2018, Inspectoratului de Stat al Muncii nu i-au fost prezentate rapoarte privind activitatea inspectorilor cu atribuții în domeniul securității și sănătății în muncă din cadrul autorităților competente în domeniul siguranței ocupaționale, deoarece nu s-au efectuat activități de control, se arată în raportul anual al instituției.

În temeiul Legii nr.79 din 24 mai 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, începând cu 15 iunie 2018 atribuțiile de cercetare a accidentelor de muncă grave și mortale sunt exercitate de către Inspectoratul de Stat al Muncii.

Astfel, de la începutul anului 2019, ISM informează că i-au fost comunicate 74 de cazuri de accidentare a lucrătorilor în câmpul muncii, în urma cărora au avut de suferit 74 persoane, inclusiv 12 accidente mortale. Comisiile întreprinderilor au cercetat 54 de cazuri de accidentare cu incapacitate temporară de muncă. În proces de cercetare se află 17 cazuri de accidentare, din care 12 accidente cu caracter mortal, în care și-au pierdut viața 12 persoane și 5 accidente grave cu traumarea gravă a 5 persoane.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *