FOTO/ Un autobuz plin cu pasageri, care circula pe cursa Chișinău – Moscova, s-a răsturnat într-un șanț într-o regiune din Ucraina

Un autocar cu 35 de pasageri la bord, care circula pe ruta internațională Chișinău – Moscova, s-a răsturna într-un șanț în regiunea Vinița din Ucraina. În urma impactului violent, cel puțin o pasageră, cetățeană a Federației Ruse, a fost transportată de urgență la spital.
Accidentul s-a produs duminică seara, în jurul orei 18:40, în apropierea localității Horai, regiunea Murovani Kurîlivți din Ucraina.
Potrivit Poliției Naționale a Ucrainei, accidentul s-a produs după ce șoferul în vârstă de 54 de ani, cetățean al R. Moldova, nu a adaptat viteza la carosabilul aflat în reparații, astfel că autobuzul a derapat și a ajuns într-un șant, unde s-a răsturnat.
În mementul impactului violent în autocar se aflau 37 de persoane, 35 de pasageri și 2 șoferi. Cel puțin o pasageră, în vârstă de 57 de ani, cetățeană a Federației Ruse, a fost rănită și transportată de urgență la spital.
Poliția din Ucraina a inițiat un proces penal în conformitate cu art. 286 din Codul penal al Ucrainei ( încălcarea regulilor de siguranță a circulației sau operarea transportului de către persoanele care conduc vehicule ). O astfel de infracțiune se pedepsește cu până la 3 ani de închisoare.





Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.