Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO/ Pe o stradă din…

FOTO Pe o stradă din capitală a fost marcată o bandă pentru transportul public. Regulile de care trebuie să țină cont șoferii

Foto: Facebook/Victor Chironda

Strada Pușkin din centrul capitalei a fost marcată corespunzător în legătură cu decizia primăriei cu privire la implementarea benzilor rezervate vehiculelor de rută.

Viceprimarul capitalei, Victor Chironda, informează că intersectarea noii benzi, care a fost marcată pe strada respectivă, este permisă pentru virarea la dreapta, dar și pentru intrarea și ieșirea din curți. În rest, este recomandată abținerea de la circulația pe bandă.

Totodată, șoferii sunt anunțați că este interzisă, prin semnul „oprire interzisă”, oprirea, staționarea sau parcarea pe banda dedicată circulației transportului public. Este interzisă și oprirea, staționarea sau parcarea pe banda extremă stângă pe anumite porțiuni unde str. Pușkin este îngustă, iar în acest sens au fost instalate și indicatoare.

Oprirea pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor trebuie efectuată de pe banda stângă, preferabil mai aproape de trecerile pietonale, pentru a preveni traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni. Același lucru e valabil pentru taxiurile care așteaptă pasagerii.

„Parcarea pe str. Pușkin este permisă doar în locurile special amenajate din contul trotuarului. Orice alt tip de parcare pe str. Pușkin, inclusiv la intrarea în curți este neregulamentară și pasibilă de aplicarea amenzii”, precizează Victor Chironda.

Șoferii sunt atenționați că patrulele INSP vor patrula străzile și vor aplica amenzi pentru încălcarea regimului de parcare pe str. Pușkin.