Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ştefan Vodă - 13,5, Lipcani…

Ştefan Vodă – 13,5, Lipcani – 17,64, Anenii Noi – 19,4, Cantemir – 14,75, Chişinău – 9,19

Ştefan Vodă achită pentru un metru cub de apă – 13,5 lei, Lipcani – 17,64 lei, Anenii Noi – 19,4, Edineţ – 17,7 lei, Soroca – 10,82 lei, Cantemir – 14,75 lei şi Bălţi – 10,5 lei. La Chişinău se achita până în prezent 5,07 lei, iar de la 17 septembrie – 9,19 lei. Chiar şi aşa, SA „Apă-Canal Chişinău” riscă să nu îşi acopere cheltuielile.

 SA „Apă-Canal Chişinău” riscă în permanenţă să fie deconectată de la energia electrică, din cauza întârzierii plăţilor pentru acest serviciu către Întreprinderea „Union Fenosa”. Informaţia a fost făcută publică în cadrul şedinţei operative de la Primărie de către vicedirectorul societăţii, Ion Burdilă.

Potrivit responsabilului, situaţia se repetă din cauza diferenţei de încasări şi costuri, iar SA „Apă-Canal” primeşte cu regularitate preavize privind deconectarea de la curentul electric, timp de jumătate de an. O eventuală deconectare a întreprinderii de la curentul electric pune în pericol aprovizionarea municipiului cu apă, a menţionat vicedirectorul Burdilă, precizând că administraţia societăţii a aprobat un grafic privind achitarea datoriei pentru consumul de curent electric, care stabileşte transferarea pentru această săptămână a câte un milion de lei zilnic, timp de 4 zile.

În context, primarul general Dorin Chirtoacă s-a arătat îngrijorat despre o eventuală deconectare a Societăţii „Apă-Canal” de la energia electrică. După cum a subliniat edilul de Chişinău, noile tarife pentru serviciul de apă şi canalizare pe deplin îşi găsesc o justificare, dacă ţinem cont de situaţia în care se află furnizorul de apă şi preţurile pentru acest serviciu din alte localităţi.

 Dorin Chirtoacă a adus la cunoştinţa publicului câteva tarife, din alte oraşe din republică: Ştefan Vodă – 13,5 lei, Lipcani – 17,64 lei, Anenii Noi – 19,4, Edineţ – 17,7 lei, Soroca – 10,82 lei, Cantemir – 14,75 lei şi Bălţi – 10,5 lei. În acelaşi timp, agenţii economici din Taraclia plătesc pentru un metru cub de apă 90 lei, cei din Criuleni – 60 lei, Anenii Noi – 74 şi Donduşeni – 87 lei. „Aceste tarife sunt în vigoare de mai mulţi ani, iar autorităţile locale nu acordă nicio subvenţie în acest sens. Oare consumatorii din republică sunt mai bogaţi decât cei din Chişinău?”, a opinat Dorin Chirtoacă.

 Primarul de Chişinău a mai informat că Primăria elaborează un regulament privind acordarea compensaţiilor nominale unor categorii de cetăţeni pentru serviciile comunale şi călătoria în transportul public.

Comunicat al Primăriei Chişinău