Principală  —  IMPORTANTE   —   Fără microbuze pe străzile Capitalei…

Fără microbuze pe străzile Capitalei începând cu 1 septembrie 2022. Standardele de calitate cu privire la transportul public, aprobate de CMC

În cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) au fost aprobate Standardele de Calitate în Transportul Public municipal. Documentul a fost elaborat de consilierul municipal al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Alex Trubca. Standardele au stârnit numeroase discuții și au fost supuse atât dezbaterilor publice, cât și discuțiilor interne cu Fracțiunile din CMC și Direcția Generală de Transport Public și Căi de Comunicații.

Potrivit autorului proiectului, odată aprobate, Standardele sunt obligatorii pentru toți prestatorii de servicii de transport public, atât privați cât și cei municipali, iar cei care nu le vor respecta, nu vor avea dreptul să presteze servicii în Municipiu.

1. Primul și cel mai important standard de calitate ține de vârsta unităților de transport care vor avea dreptul să circule în municipiu.

  • Pentru troleibuze această vârstă este egală cu 20 de ani;
  • Pentru autobuze – 15 ani.

Acum, de exemplu în oraș avem troleibuze de 30 de ani și autobuze de peste 25 de ani vechime.

2. Al doilea standard ține de densitatea medie a călătorilor.

Cu toții înțelegem că îmbulzeala este una din principalele probleme care îndepărtează călătorii de transportul public. Prin Standardele aprobate azi, până în anul 2025 densitatea medie a călătorilor va trebuie să scadă aproape de 2 ori, adică în troleibuze și autobuze va fi de 2 ori mai liber. Acest lucru urmează să fie făcut prin includerea pe rute de noi unități de transport.

3. Al treilea standard important ține de dotarea unităților de transport cu aer condiționat.

Probabil nu a fost om care a mers vara în troleibuz sau autobuz și care să nu se plângă pe înădușeala din interiorul transportului public. Conform Standardelor aprobate, toate unitățile de transport vor fi în mod obligatoriu dotate cu aparate de aer condiționat.

4. Al patrulea standard cheie ține de dimensiunile unităților de transport public care vor avea dreptul să circule în municipiu. Astfel, dimensiunea minimă a unităților de transport va fi de șapte metri și jumătate, iar înălțimea de 3 metri.

Acest fapt va exclude din circuit orice amintire despre rutiere în forma microbuzelor actuale. Acestea vor dispărea definitiv de pe străzile Chișinăului nu mai târziu de 1 septembrie 2022 și vor fi înlocuite cu autobuze și troleibuze moderne, fie achiziționate de Municipalitate, fie de agenți economici privați cu care vor fi încheiate contracte de prestări de servicii în condiții de piață.

Alte prevederi importante ale Standardelor de calitate aprobate azi țin de asigurarea accesului în transportul public a persoanelor cu mobilitate redusă, asigurarea unui interval scăzut între unitățile de transport indiferent de rută, diminuarea la maxim a întârzierilor și salubrizarea regulată a unităților de transport.

De asemenea, pentru prima dată în Republica Moldova va fi stabilit un standard minim de poluare. În Chișinău vor avea dreptul să circule doar unități de transport public care respectă standardul Euro 4.

Standardele de calitate în transportul public, propuse de fracțiunea PAS din CMC, au scopul de a dezvolta transportul public din Chișinău pe lungă durată și de a crește confortul călătorilor.

Astfel, chișinăuienii vor putea ajunge la timp la serviciu, fără a merge în îmbulzeală sau în microbuzele incomode și pline. Chișinăuienii vor călători în unități de transport mai curate și cu aer condiționat, în transport public mai ecologic și care activează în baza unui program comod pentru călători.