Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Vitalie Lemne a fost…

DOC Vitalie Lemne a fost numit de Parlament în funcția de vicepreședinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

Foto: parlament.md

Vitalie Lemne a fost numit în funcția de vicepreședinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare. O hotărâre în acest sens a fost aprobată joi, 7 octombrie, de către Parlament.

Potrivit Parlamentului, Vitalie Lemne deține o experiență îndelungată de activitate în sectorul bancar, începând cu munca în sucursală și până la funcții manageriale la centrala băncii. Lemne deține experiență de activitate în sectorul real al economiei. În cadrul comisiei economie, buget și finanțe de miercuri, 6 octombrie, candidatul a punctat trei probleme de bază ale pieței financiare. Potrivit lui Lemne, pe piața de capital este necesară preluarea modelelor funcționale din alte state și aplicarea acestora la nivel local. Vitalie Lemne crede că piața de capital nu a fost valorificată, dar are mari șanse pentru dezvoltare.

Hotărârea adoptată de Parlament:

La 9 septembrie, deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat, cu 54 de voturi, în cadrul ședinței Hotărârea privind rezultatele audierilor raportului cu privire la activitatea Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF).

Astfel, membrii Comisie Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Nina Dosca, Iurie Filip, Victor Captari și Viorel Miron, împreună cu președintele Comisiei, Valeriu Chițan, au fost demiși din funcții.

Citiți și: Președintele Comisiei economie, buget și finanțe solicită revocarea în corpore a membrilor CNPF

Hotărârea a fost adoptată în temeiul Legii privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, potrivit căruia calitatea de membru al Consiliului de administraţie încetează, inclusiv, în caz de revocare de către Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului.