Principală  —  IMPORTANTE   —   Consiliul societății Moldtelecom are o…

Consiliul societății Moldtelecom are o nouă componență, formată din 7 membri: în consiliul de administrație a fost desemnat și un membru din rândul diasporei

Consiliul societății Moldtelecom are o nouă componență formată din 7 membri și nu 5, așa cum a fost până acum. În noua componență se regăsește și un membru din rândul diasporei.

Noul membru, reprezentant al diasporei, a fost desemnat membru al Consiliului societății Moldtelecom, fiind ales la Adunarea generală a acționarilor, întrunită pe 4 august. La ședință a fost desemnată o componență nouă, din 7 membri, față de 5 membri în trecut.

Este vorba de Vlad Nanu, directorul și fondatorul companiei de servicii software Amdaris, stabilit de 15 ani în Marea Britanie. Nanu a activat anterior în IT și în Republica Moldova, după care doi ani în Statele Unite ale Americii. 

Directorul general al Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac, i-a mulțumit lui Vlad Nanu pentru interes și disponibilitatea de a se implica în gestionarea companiei de stat de telecomunicații. De asemenea, a menționat că vor urma și alte nominalizări din rândul diasporei în consiliile întreprinderilor de stat sau cu capital majoritar de stat.

„Vlad Nanu este un spărgător de gheață. Are o experiență impresionantă pe care vrem s-o punem în valoare. În conversații cu mai multe persoane din diaspora cu experiență în Vest am dedus că ele vor să se implice și au o viziune de dezvoltare a întreprinderilor de stat pentru ajustarea proceselor de afaceri și sporirea competitivității pe piață locală și chiar internațională”, a spus Eugeniu Cozonac.

La rândul său, directorul și fondatorul Amdaris, Vlad Nanu, a afirmat că se consideră patriot și că crede că trebuie „să dea înapoi ce i se cuvine statului care a investit în el”. El a adăugat că vine foarte des acasă, unde are o subsidiară a companiei fondate. „Am idei noi pentru Moldtelecom, nu pur și simplu ca această companie să supraviețuiască, ea trebuie dezvoltată. În afaceri nu există limite, inclusiv regionale, asta m-am convins pe cont propriu”, a remarcat noul membru al consiliului societății. 

Statul deține pachetul integral de acțiuni la SA Moldtelecom, iar directorul interimar, Alexandru Ciubuc, numit în noiembrie 2021, la fel a revenit în țară din diaspora.