Principală  —  IMPORTANTE   —   Cei șapte cetățeni turci de…

Cei șapte cetățeni turci de la rețeaua de licee „Orizont”, expulzați ilegal din R. Moldova în 2018, au obținut dreptul de a intra și de a se afla pe teritoriul R. Moldova. Detalii de la Biroul migrație și azil

sursa: Nadejda Roșcovanu

Cei șapte cetățeni turci de la rețeaua de licee Orizont”, reținuți și expulzați ilegal din R. Moldova în 2018, au obținut dreptul de a intra și de a se afla pe teritoriul R. Moldova. Biroul migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a revizuit actele administrative emise în privința cetățenilor turci, urmare a unei hotărâri CtEDO din 11 iunie 2019.

Potrivit Biroului migrație și azil, în urma reexaminării actelor, deciziile de declarare a străinilor ca persoane indezirabile, emise în privința cetățenilor Republicii Turcia, au fost anulate.

„Respectiv, străinii menționați au dreptul de a intra și de a se afla pe teritoriul R. Moldova, în conformitate cu prevederile Legii 200/2010 privind regimul străinilor în R. Moldova.

Hotărârea de a revoca deciziile de declarare a străinilor ca persoane indezirabile este bazată pe executarea Hotărârii CtEDO Ozdil și alții c. R. Moldova nr. 42305/18 din 11 iunie 2019, Deciziilor nr. 1398 din martie 2021 și nr. 1419 din decembrie 2021 ale Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, Hotărârii Curții Constituționale nr. 27 din 13 noiembrie 2020, Raportului special al Ombudsmanului privind rezultatele investigării din oficiu a cazului de îndepărtare a unui grup de cetățeni turci de pe teritoriul Republicii Moldova la 06 septembrie 2018, publicat în aprilie 2020, precum și constatările organelor abilitate în revizuirea gradului de pericol social”, precizează reprezentanții Biroului migrație și azil.

În dimineața zilei de 6 septembrie 2018, șapte angajați ai rețelei de licee „Orizont” au fost reținuți în timp ce ieșeau din casă pentru a merge la serviciu și transportați la Aeroportul Internațional Chișinău, acolo unde îi aștepta un avion, plătit de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), pentru a-i duce în țara lor de origine, Turcia. 

Cinci din cei șapte profesori au solicitat statut de refugiat în R. Moldova, deoarece se temeau de represalii în țara lor de origine, Turcia, pe baza opiniilor lor politice.

La scurt timp după expulzare, familiile profesorilor au primit scrisori cu deciziile Biroului pentru migraţie şi azil în care erau anunţaţi despre respingerea cererilor de azil și interzicerea să intre pe teritoriul R. Moldova pe o perioadă de cinci ani. Biroul a invocat că cei cinci profesori au îndeplinit cerințele legale de acordare a azilului în R. Moldova, însă a constatat, totuși, pe baza unei note secrete primite de la serviciile secrete din R. Moldova, că ei prezentau o „amenințare la adresa securității naționale”.

În septembrie și octombrie 2018, reprezentantul profesorilor, care a fost împuternicit prin procură de către soțiile acestora, a contestat deciziile Biroului în instanță.

În iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat R. Moldova pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci care au fost expulzați în septembrie 2018. În fața Curții, reclamanții au declarat că au fost reținuți ilegal și că au fost predați ilegal autorităților turcești. Guvernul R. Moldova a recunoscut că cetățenii turci au fost reținuți, însă a declarat în fața Curții că acest lucru a fost justificat, iar reclamanții nu s-au opus expulzării în țara lor de origine.

Deși Guvernul de la Chișinău a insistat că nu era conștient de temerile reclamanților de a fi expulzați în Turcia, Curtea notează că, în cererile de azil, reclamanții și-au exprimat clar frica de a fi persecutați în Turcia. Totodată, în decizia din 4 septembrie 2018, în legătură cu aceste cereri de azil, Biroul Migrație și Azil a considerat că temerea reclamanților de a fi persecutați politic în Turcia este bine întemeiată.

Pentru expulzarea ilegală a profesorilor turci, a fost condamnat cu suspendare fostul director al SIS, Vasile Botnari, în septembrie 2020. El urma să achite o amendă în mărime de 88 de mii de lei.