Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Raport de monitorizare a alegerilor:…

Raport de monitorizare a alegerilor: „Candidați respinși din cauza erorilor formale minore”

Cadrul legal asigură un mediu general de campanie concurențial și calm. Totuși, câtorva candidați le-a fost refuzată înregistrarea din cauza unor erori formale minore și a unor interpretări variate ale legii. Este concluzia raportului efectuat de Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor (MOI) ENEMO în R. Moldova.

Potrivit experților, modificarea cadrului legal cu doar două luni înainte de ziua alegerilor nu este o practică bună, deoarece afectează stabilitatea legii, punând în același timp sarcini suplimentare organelor electorale și, potențial, creând confuzie în rândul părților interesate în procesul electoral.

ENEMO remarcă faptul că procesul de colectare a semnăturilor de către candidații independenți a fost problematic într-o serie de cazuri. Datorită discrepanțelor în interpretarea legală a dispozițiilor legii electorale, CECE-urile au respins o serie de cereri ale candidaților, ceea ce a condus la mai multe dispute și recursuri ale deciziilor primei instanțe de judecată”, stabilește raportul.

Totodată, ENEMO își exprimă îngrijorarea cu privire la numărul considerabil de înlocuiri a membrilor comisiei electorale, procesul de numire a noilor membri fiind încă în derulare.

De asemenea, observatorii au remarcat probleme potențiale cu privire la prezența alegătorilor decedați încă pe liste.

Agitația electorală a fost la un nivel redus în perioada observată, cu variații de vizibilitate în funcție de regiuni. Mediul electoral poate fi evaluat ca pașnic și calm, cu candidați capabili să facă agitație liberă în ansamblu. Cu toate acestea, unele dispoziții privind agitația în Codul Electoral sunt disproporționat de restrictive și contrare standardelor internaționale”, se arată în raport.

Misiunea internațională de observare a ENEMO pentru Alegerile Locale din Moldova 2019 este susținută financiar de Uniunea Europeană, Suedia și Regatul Țărilor de Jos.