„Acest lucru este inevitabil”. Putin amenință Occidentul în privința Kaliningradului și invocă armele nucleare
Dictatorul rus Vladimir Putin a declarat joi, 1 octombrie, că lumea trece printr-un moment periculos și a avertizat Occidentul „să nu escaladeze” războiul din Ucraina prin amenințarea la adresa exclavei ruse Kaliningrad, despre care Moscova a avertizat că o va apăra, inclusiv cu arme nucleare, transmite agenția britanică de știri Reuters.
La aproape cinci ani de când Rusia a invadat Ucraina, Putin susține că Kremlinul nu intenționează să atace vreo țară europeană și că își dorește să coexiste pașnic.
Totuși, acesta avertizează că Moscova va recurge la toate armele din arsenalul său, inclusiv la cele nucleare, dacă cel mai vestic teritoriu al său – Kaliningrad, situat între Polonia și Lituania – va fi amenințat.
„Dacă se ajunge la un atac direct asupra Federației Ruse – în acest caz, ne referim la Kaliningrad și, poate, și la alte teritorii –, atunci, desigur, problema utilizării de către Federația Rusă a tuturor armelor de care dispune țara noastră va fi inevitabil și imediat pe ordinea de zi”, a declarat Putin la Forumul Valdai al experților internaționali în problemele Rusiei, desfășurat la Moscova.
„Acest lucru este inevitabil”, a spus el.
Putin a mai spus că Rusia își dă seama că se va confrunta cu „un inamic (NATO, n.r.) de două ori mai mare decât noi”.
Comentariile dictatorului rus au venit după o notă diplomatică pe care NATO a declarat că a primit-o în această săptămână din partea Rusiei, prin care alianța militară occidentală era avertizată că Moscova este pregătită să recurgă la arme nucleare dacă NATO ar încerca să izoleze exclava rusă de la Marea Baltică. Alianța a desfășurat recent exerciții militare în apropiere de Kaliningrad pe care le-a descris drept exerciții defensive, menite să consolideze măsurile de descurajare.
Relațiile, deja extrem de tensionate după decizia lui Putin de a trimite trupe în Ucraina, în 2022, s-au deteriorat și mai mult în acest an, țările europene acuzând Moscova că intensifică un război hibrid pe continent, prin acțiuni precum sabotaje și incendieri.
Kremlinul neagă acest lucru și respinge declarațiile repetate ale politicienilor occidentali potrivit cărora s-ar pregăti pentru un posibil atac militar asupra unei țări NATO.
Putin a amenințat că ciclurile de escaladare în conflictele internaționale pot duce rapid la scenarii periculoase.
„Trebuie să realizăm că momentul în care nimic nu mai poate fi schimbat poate veni foarte repede și pe neașteptate pentru toată lumea. Logica escaladării, a măsurilor de retorsiune tot mai dure, duce la un punct fatal, de la care nu mai există cale de întoarcere”, a spus el.
„La baza acestei escaladări se află aroganța și încrederea excesivă. Acesta este un drum către marginea prăpastiei. Cu atât mai mult astăzi, când arsenalele principalelor puteri ale lumii conțin arme capabile să distrugă întreaga viață sau, cel puțin, să reducă Pământul la o stare catastrofală”, a declarat dictatorul rus.
„Putem fi siguri că aceste arme nu vor fi folosite niciodată? Ei bine, desigur că nu. Trebuie să ținem cont de acest lucru și să evităm un astfel de deznodământ”, a adăugat el.
Putin, care a declarat că este pregătit pentru o întrevedere trilaterală cu președintele chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump, dacă va fi stabilită în prealabil o agendă corespunzătoare, a exclus posibilitatea opririi atacurilor rusești asupra unor ținte ucrainene din zona Mării Negre. El a recunoscut însă că atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol din Rusia au costat țara 1% din produsul intern brut (PIB).