Pirkka Tapiola, dezamăgit de reforma procuraturii din R. Moldova

Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, a dat de înţeles că UE a decis să acorde Moldovei mai puţini bani pentru reforma justiţiei, iar în cazul în care nu vor fi prezentate progrese în acest domeniu, suportul financiar va fi redus şi mai mult.

„Succesul strategiei de reformă a sectorului justiţiei, până la urmă, se evaluează printr-un singur criteriu – dacă omul când merge în instanţă se simte îndreptăţit, că are acces la justiţie echitabilă”, a declarat Pirkka Tapiola într-un interviu pentru Radio Moldova.

„Atunci când un investitor ia decizia să vină sau nu într-o ţară, el nu va examina cât de ieftină este forţa de muncă sau piaţa care e disponibilă, ci dacă este un acces echitabil la justiţie şi dacă acel investitor va trebui să facă faţă, să lupte împotriva corupţiei din acea ţară”, a adăugat Tapiola.

Potrivit oficialului, în R. Moldova trebuie să fie dusă o luptă dură și continuă împotriva corupţiei din sistemul justiţiei.

„O mare dezamăgire pentru noi este reforma procuraturii, care se constată că rămâne sub influenţa politicului şi a anumitor interese politice. Cu regret, această lege încă n-a fost adoptată şi aşteaptă recomandarea Comisiei de la Veneţia din martie anul curent”, a menţionat europeanul.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Andrei

    Chiar daca poate nu la excelenta, dar totusi au fost progrese facute si la Procuratura, insa cred ca actvitatea acolo va continua dupa fomarea unei noi conjuncturi de guverare caci PD intotdeauna a optat la reformarea procuraturii si sigur va continua in acest sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *