Oficial, Igor Dodon, noul președinte al R. Moldova

Igor Dodon a fost învestit în funcția de președinte al R. Moldova pentru un mandat de patru ani. Acesta a depus jurământul solemn și a promis credință patriei.

După ceremonia de învestitură, Igor Dodon are programate mai multe întrevederi cu oficiali de rang înalt din mai multe state, participanţi la ceremonie:

La ora 15.30  urmează să aibă loc întrevederea lui Igor Dodon cu delegaţia Federaţiei Ruse, condusă de Dmitrii Rogozin, viceprim-ministrul Federaţiei Ruse. Cel mai probabil însă, aceasta nu va avea loc, deoarece avionul care-l aducea pe rusul Dmitri Rogozin la ceremonia de învestire a făcut cale întoarsă. Din cauza ceții dense din Chișinău, avionul a plecat să aterizeze în Budapesta, capitala Ungariei, traversând în aceste momente România. Interesant este faptul că echipajul a ales pentru aterizare aeroportul din Budapesta și nu un aeroport din România, care erau mult mai aproape de R. Moldova

La ora 16.20 Igore Dodon urmează să se întâlnească cu delegaţia Republicii Belarus, condusă de Mihail Rusîi, viceprim-ministrul Republicii Belarus.

La ora 17.00 va avea loc întrevederea cu delegaţia Republicii Franceze, condusă de Eduard Ferrand, vicepreşedintele Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii, Şeful Delegaţiei Frontului Naţional în Parlamentul European.

La ora 18.10  președintele se va întâlni cu  delegaţia Republicii Armenia, condusă de Şavarş Mikaelovici Kocearean, viceministrul Afacerilor Externe.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Simion

    Dumnezeu nu bate cu parul. Dumnezeu l-a confundat pe mega-oaie vopsita Dodoloaie cu o catea. Domnul i-a dat un sut in freza acestui derbedeu profitor, coltos, impulsiv, imoral si vulgar.

  2. Gerald Butler

    Felicitari protestatarilor, felicitari tuturor, visul vostru ca sa fie presedintele ales de popor s-a indeplinit. Acum avem un presedinte ales de popor, initiativele lui Nastase chiar sunt bune, nu va pare? Care initiativa a lui a adus beneficii tarii?

    • Patrick

      Dodon este primul președinte ales de cetățenii Republicii Moldova, sa dorit acest lucru, acum este nevoie de respectat votul celor care au votat pentru Dodon

  3. Teodor

    Multumesc foarte mult lui Nastase, Maia si PLDM, care zbierau in PMAN ca doresc presedinte ales de popor. Am scapat de un magar, care ne-a furat miliardele, pe nume Filat, iar acum dam de altul care ne va duce tara la ripa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *