Dosarul privind uzurparea puterii de stat va continua să fie examinat. Curtea de Apel a respins recursul PDM

Curtea de Apel Chişinău a respins astăzi, 11 decembrie, recursul înaintat de către membrii fostului Cabinet de miniştri condus de Pavel Filip, împotriva urmării penale inițiate pentru uzurparea puterii de stat.

„Magistrații au respins ca neîntemeiat recursul democraților. Inițial, membrii fostului Guvern Filip – domnii Pavel Filip, Alexandru Jizdan, Nicolae Ciubuc și doamna Monica Babuc – au depus plângere la Judecătoria Ciocana. Aceasta, însă, a respins-o ca inadmisibilă. Iar prin decizia de azi a Curții de Apel, tentativa de zădărnicire a mersului urmăririi penale privind uzurparea puterii de stat a eșuat.

Prin urmare, urmărirea penală pe faptul uzurpării puterii de stat în perioada 7–14 iunie 2019 continuă, în vederea stabilirii legalității faptelor comise în acea perioadă”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.

În august curent, fostul premier Pavel Filip, dar și foștii miniștri Monica Babuc, Alexandru Jizdan și Nicolae Ciubuc, deputați în noul Parlament, au înaintat o plângere în adresa Procuraturii Generale prin care solicita anularea ordonanței fostului procuror general interimar, Dumitru Robu, emisă pe marginea denunțului depus de fostul ministru de interne, Andrei Năstase, în privința uzurpării puterii de stat. După ce Robu a refuzat să anuleze ordonanța, democrații s-au adresat instanței de judecată.

Prin denunțul depus, Andrei Năstase a cerut Procuraturii ridicarea imunității parlamentare a lui Vlad Plahotniuc și tragerea acestuia la răspundere, precum și tragerea la răspundere a judecătorilor Curții Constituționale, pe motiv că între 7-9 iunie ar fi „aprobat decizii, hotărâri și avize contrare prevederilor Constituției R. Moldova, în scopul de a permite numitului Plahotniuc Vladimir și grupării criminale, conduse de acesta, să se mențină abuziv la putere, precum și de a asigura o legalitate așa-zisului Guvern condus de Filip Pavel”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *