(doc) PLDM solicită Procuraturii Generale să ancheteze „echidistant” amenințarea la adresa Mariei Ciobanu

Deputata liberal-democrată Maria Ciobanu a depus o plângere la Procuratura Generală după ce în seara zilei de ieri, 22 februarie, a fost amenințată la telefon de o persoană necunoscută, iar partidul din care face parte a emis o declarație publică prin intermediul căreia condamnă acțiunile de intimidare la adresa parlamentarei. Deputata a participat astăzi la ședința plenară a Legislativului.

Maria Ciobanu susține că a primit un apel în seara zilei de 22 februarie de la o persoană necunoscută.

„La ora 23.00, la telefonul fix a sunat un bărbat. O voce groasă de bărbat mi-a zis că dacă încă odată mai deschid gura în Parlament va fi pentru ultima dată. A făcut o pauză scurtă și m-a întrebat: „Ai înțeles?”. Apoi a închis”, a spus deputata reporterilor Unimedia. Aceasta a precizat că nu a recunoscut vocea persoanei și nu intuiește cine ar putea fi. Maria Ciobanu afirmă că va solicita operatorului de telefonie mobilă să-i prezinte numărul care a apelat-o.

Astăzi, 23 februarie, Maria Ciobanu a depus o plângere pe acest fapt la Procuratura Generală prin intermediul căreia cere pornirea unei cauze penale. Ulterior, PLDM a emis o declarație ce condamnă acțiunile de intimidare și solicită PG-ului să acheteze echidistant și profesionist cazul.

Deputata PLDM Maria Ciobanu a criticat în repetate rânduri actuala guvernare. Într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, din martie 2017, aceasta declara că deputații sunt convinși să adere la PDM, atât prin metode de corupere, cât și prin șantaj.

Citiți aici:

Interviu cu deputata PLDM Maria Ciobanu: „Parlamentul. O ruşine naţională”

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Ce sa astepti de la procuratura care a alunecat pe panta degenerarii? Procuratura joaca un rol ornamental pentru muritorii zilei. Ciudata adunatura abjecta! De ce ne-am mira? Procurorii, judecatorii, politistii, niste catei supusi, niste cocosati, niste cefe plecate, niste ciraci devotati regimului neo-feudal, merita numai dispret si ura.

  2. Reporter

    SUNĂ TROMPETA LUI PLAHOTNIUK?

    “O voce groasă de bărbat mi-a zis…” Cred că putem spune că n-a fost Plahotniuk! Pe Plahotniuk cu vocea lui pigigăiată și sacadată î-l cunosc toți. Și apoi Plahotniuk cântă la trompetă. Așa că dacă ar fi fost Plahotniuk, ca s-o sperie ar fi răsunat un sunet impresionat de trompetă, ceva de tipul “Ta-Ta-Ta-a-a!” înaintea vocii groase de istucan!

    Asta nu înseamnă că n-a fost unul din admiratorii aghezmuiți ai oligarhului uzurpator Plahotniuk, care spre sara zilei își depășise norma de tulburel și vroia să se manifeste. Poate era la vre-o petrecere de ajunul zilei de 23 februarie! Dacă poliția stăpânului justiției moldovenești Plahotniuk numai va vrea să-l depisteze pe bețivan î-l va găsi, cu atât mai mult că a amenințat de la mobil!

    Cel mai probabil că se va dori să se mușamalizeze cazul. Dacă Plahotniuk a-r vrea să facă ceva și-ar chema “admiratorii” din afara țării, așa cum Putin a procedat cu Nemțov!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *