Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Chiril Gaburici nu va asigura…

Chiril Gaburici nu va asigura interimatul funcţiei de premier

Chiril Gaburici a remis lui Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova, o scrisoare oficială în care îşi exprimă refuzul de a exercita interimatul funcţiei de premier, până la formarea noului Cabinet de miniştri.

„Nu îmi doresc ca grupuri de interese să speculeze pe marginea deciziilor și declarațiilor mele din ultima perioadă, pentru a acumula capital politic și imagine. Îmi doresc ca liderii coaliției să vadă în demisia mea un start imediat al formării unei majorități parlamentare stabile și a unui nou Guvern care să urmeze calea europeană a reformelor pentru R. Moldova”, a declarat Chiril Gaburici.

În aceste circumstanţe, șeful statului poate numi în calitate de prim-ministru interimar unul dintre cei trei viceprim-miniștri.

Menționăm că astăzi, 18 iunie, Parlamentul a luat act de demisia prim-ministrului şi a întregii componenţe a Cabinetului de miniștri. Hotărârea cu privire la demisia Guvernului a fost aprobată, cu majoritatea voturilor deputaților, în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului.