Argumentele „europene” ale moțiunii simple depuse de PSRM și PCRM asupra politicii promovate de Leancă

Vicepremierul pentru integrare europeană, Iurie Leancă, este chemat la raport în plenul Parlamentului pentru a da explicații referitor la politica internă și externă în domeniul integrării europene. O moțiune simplă în acest sens a fost înregistrată astăzi, 1 martie, de 26 de deputați socialiști și comuniști, care cer demisia lui Iurie Leancă. Drept temei pentru această solicitare deputații au enunțat concluziile Consiliului Afaceri Externe a Uniunii Europene pronunațe recent referitor la situația din R. Moldova și declarația lui Iurie Leancă privind unirea R. Moldova cu România, drept unica metodă de integrare europeană a țării. Proaspătul vicepremier, nominalizat la această funcție de liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, a replicat, prin intermediul unui comentariu pe o rețea de socializare, că acceptă cu plăcere „invitația” comuniștilor și socialiștilor.  

Deputata PCRM, Ina Șupac, a declarat că moțiunea simplă asupra politicii interne și externe în domeniul integrării europene, realizate de vicepremeierul Lurie Leancă, are la bază două motive. Primul se referă la concluziile miniștrilor de externe din statele-membre al UE, „care sunt mai mult decât negative”. Cel de-al doilea motiv, susține deputata comunistă, constituie „atitudine iresponsabilă și anticonstituțională a dlui Leancă”, atunci când declară că integrarea  europeană a R. Moldova este posibilă „doar cu” și „prin” unirea cu România.

La rândul său, Vlad Bătrâncea, deputat PSRM, partid care se pronunță împotriva aderării R. Moldova la UE și pentru apropierea de F. Rusă, a declarat că opinia Consiliului Afaceri Externe al UE trebuie să devină „carte de masă, lectură de masă pentru toți politienii din R. Moldova”.

„Am ajuns că deja nu doar Parlamentul European, dar și Consiliul UE, să spună foarte clar că pe parcursul ultimilor opt-nouă ani, R. Moldova doar a mimat reforme, a pierdut peste 100 de milioane de lei, care au fost oferiți pentru reforma justiției, am ajuns ca Consiliul miniștrilor al UE să ne spună că R. Moldova nu face nimic ferm, clar în lupta împotriva corupției și întoarcerea miliardelor furate. Am ajuns ca miniștrii UE să ne informeze pe noi, cei din R. Moldova, că în R. Moldova se încalcă libertatea presei, principiile dreptului internațional. Cei din Consiliul UE au criticat dur și așa-zisa lege a propagandei, care a fost aprobată recent de Parlamentul R. Moldova. UE atrage atenția noastră că legislația care este aprobată de către Parlamentul R. Moldova nu trebuie să încalce normele dreptului internațional, nu trebuie să încalce libertatea presei, nu trebuie să interzice dreptul cetățenilor la informație”, a argumentat Vlad Bătrâncea semnarea de către PSRM și PCRM a moțiunii simple.

Bătrâncea a declarat că pe parcursul ultimilor două legislaturi, guvernarea a mimat reforme și a participat la fărădelegi, contribuind astfel la jefuirea banilor din sectorul public și cel bancar. Acesta l-a acuzat pe Leancă că ar fi „figurant și participant la jaful bancar” și că prin acțiunile sale permite „atacuri la adresa statalității R. Moldova”.

Ulterior anunțului făcut de PSRM și PCRM, Iurie Leancă a scris pe pagina sa de Facebook că acceptă cu plăcere „invitația” de a se prezenta în Parlamentul R. Moldova pentru „a explica pe înțelesul lor importanța parcursului european al țării noastre”.

„Această argumentare pe care au prezentat-o astăzi PCRM și PSRM demonstrează încă o dată că principiile de care se conduc acești politicieni sunt expirate și nu aduc folos cetățenilor Republicii Moldova. În timp ce unii socialiști deja au produs unirea prin faptul că dețin pașapoarte românești, pot doar constata că Bucureștiul și Chișinăul trebuie să depună mai multe eforturi pentru valorificarea relațiilor bilaterale, începând cu relațiile inter-umane și terminând cu proiectele de interconectare”,  a scris Iurie Leancă.

Potrivit legii, în termen de 14 zile, Iurie Leancă urmează a fi audiat în Parlament.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *