Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Alianța, la limită. De ce…

Alianța, la limită. De ce a părăsit deputatul Știrbate PLDM?

Petru Știrbate, până de curând deputat PLDM, a anunțat că părăsește fracțiunea PLDM din Parlament. Decizia a fost anunțată oficial astăzi de deputat. Interesant este faptul că Renato Usatîi, primarul de Bălți a fost primul care a făcut acest anunț. Acum, Alianța pentru Integrare Europeană, formată din PLDM, PD și PL are doar 51 de mandate oficiale, numărul minim cu care pot fi votate proiecte de lege.

Vedeți mai jos declarația publică a deputatului Petru Știrbate

Republica Moldova se află într-un moment critic, când clasa politică se confruntă cu o acută criză de credibilitate, când oamenii se simt trădaţi de cei pe care i-au votat, când deznădejdea a luat locul speranţei pentru care cetăţenii au votat, în număr mare, încă din 2009.

În Republica Moldova s-au făcut multe lucruri bune în aceşti ani, dar, din păcate, s-au făcut şi greşeli foarte mari, greşeli care au acoperit lucrurile bune. Cea mai mare greşeală a fost, în opinia mea, îndepărtarea de agenda reală a cetăţenilor, prin orientarea unor reprezentanţi ai clasei politice spre propriile interese şi abandonarea proiectelor politice reformatoare de la început.

Astăzi, constatăm că oamenii nu mai au încredere în partide şi, mai grav, constatăm că nu mai au de cine să-şi lege speranţele, că nu mai cred în eroi politici apăruţi peste noapte, nu mai vor să fie amăgiţi şi apoi dezamăgiţi din nou. În acelaşi timp, suntem în situaţia în care constatăm că nu există o alternativă la actuala guvernare şi că soluţia pentru a ieşi din criza actuală nu sunt în nici un caz alegerile anticipate, ci responsabilizarea imediată a celor de la guvernare! Dacă nu se poate cu vorba bună, atunci trebuie să o facem prin acţiuni energice, paşnice, dar hotărâte. Nu cred că problemele se vor rezolva doar prin scoaterea oamenilor în stradă, cu atât mai mult cu cât s-a observat cum se încearcă folosirea acestor proteste în interese suspecte. Am asistat la campanii de manipulare care au creat o mai mare confuzie în societate. De aceea, cred că soluţia se află tocmai la noi, la politicieni, iar curăţenia trebuie să o începem din interior.

A venit momentul să lăsăm la o parte solidaritatea de partid care este greşit înţeleasă şi să ne solidarizăm în primul rând cu cetăţenii şi problemele lor. Să revenim în popor şi să scoatem împreună Republica Moldova din criza de soluţii şi de credibilitate în care se află la moment.

Partidul din care fac parte nu este gata, din păcate, să iasă din cercul vicios în care se află deja de prea mult timp. Ca şi celelalte partide de la guvernare, PLDM se află într-o gravă criză de credibilitate şi nu există voinţă internă de a ieşi din această criză. Timpul însă nu mai lucrează în favoarea partidelor, ci împotriva Republicii Moldova. Dacă vom sta mai departe şi vom aştepta ca partenerii de dezvoltare să facă reformele la noi în ţară, ne vom adânci şi mai tare în această criză.
Având în vedere cele expuse mai spus, eu, semnatarul acestei declaraţii, am decis să demisionez din PLDM şi să activez ca deputat independent, începând cu această zi.

Voi susţine în continuare guvernul pro-european, pentru că eu consider că Republica Moldova are nevoie de un guvern stabil, nu de o criză politică, dar voi vota doar acele proiecte care sunt în interesul cetăţenilor. Pentru acest lucru, eu voi conlucra activ cu societatea civilă, voi comunica activ cu cetăţenii, mă voi consulta cu partenerii de dezvoltare, voi colabora cu ceilalţi deputaţi independenţi din Parlament, astfel încât să constituim un grup puternic, iar cetăţenii să poată controla guvernarea prin voturile noastre din Parlament.

Consider că actuala guvernare trebuie să lucreze sub presiunea şi sub controlul total al cetăţenilor, că trebuie să iasă din zona de confort a majorităţii parlamentare negociate netransparent, în care se „aranjează” tot, de la funcţii până la alte interese.

Îmi asum şi eu, împreună cu toata clasa politică, situaţia în care se află Republica Moldova, cu bunele şi relele din aceşti ani. Însă tocmai pentru că înţeleg momentul de răscruce în care se află ţara noastră, fac un gest care sper să schimbe semnificativ în bine modul în care va activa guvernarea pro-europeană mai departe. Cred că schimbarea se poate face prin acţiune imediată, printr-un control riguros în Parlament a actualei guvernări.

Obiectivul principal rămâne integrarea europeană a Republicii Moldova, de aceea voi susţine reformele instituţionale şi depolitizarea instituţiilor de drept, voi susţine guvernarea pro-europeană dacă aceasta va activa în interesul cetăţenilor, nu al grupurilor de interese.

sursa foto: tribuna.md