Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Vitalie Galeru, procurorul care l-a…

Vitalie Galeru, procurorul care l-a reținut pe Vlad Filat

Vitalie Galeru este procurorul CNA care a efectuat reținerea liderului PLDM, Vlad Filat. Acesta a declarat că liberal-democratul a fost reținut doar după ce a fost adoptată hotărârea Parlamentului privind ridicarea imunității.

„Reținerea a avut loc numai după ce Parlamentul a votat ridicarea imunității deputatului Vlad Filat. După hotărâre, personal am intrat în biroul fracțiunii PLDM, i-am adus la cunoștință hotărârea, după care l-am reținut. Speculațiile precum că până la momentul reținerii ar fi fost restricționată deplasarea lui în interiorul sau în afara Parlamentului – nu corespunde realității”, a menționat procurorul Vitalie Galeru.

Potrivit procurorului, aceste acțiuni au fost înregistrate audio și video

Amintim că pe data de 15 octombrie, curent, 79 de deputați au votat ridicarea imunității parlamentare a lui Vlad Filat, după care a fost reținut la sediul CNA pentru 72 de ore.

Ulterior, Judecătoria Buiucani a emis pe numele lui Vlad Filat un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.