ULTIMA ORĂ Curtea de Apel București a aprobat extrădarea fostului director adjunct al SIS, Alexandru Balan, condamnat la închisoare pentru tentativă la divulgarea secretului de stat
Curtea de Apel Bucureşti a aprobat extrădarea fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din R. Moldova, Alexandru Balan, condamnat de Judecătoria Chişinău la un an şi şase luni de închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de divulgare a secretului de stat. Instanţa a dispus arestarea lui Balan pentru 30 de zile, în vederea predării, transmite presa din România.
Astfel, Alexandru Balan urmează a fi predat organelor de drept din R. Moldova.
Pe 15 aprilie, după prima ședință de judecată și la o zi după înregistrarea dosarului penal în instanță, fostul director adjunct al SIS a fost găsit vinovat pentru divulgarea secretului de stat. Acesta a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de până la 2 ani și jumătate.
Balan a participat online în cadrul ședinței. Acesta și-a recunoscut vinovăția.
Dumitru Ștefîrța, procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a precizat anterior pentru ZdG că instanța a admis integral solicitarea acuzării.
Întrebat de ZdG de ce acuzarea a cerut doar un an și jumătate, când legea prevede închisoare de până la 4 ani, Ștefîrța a declarat că, în cazul lui Balan, „nu este vorba despre o infracțiune consumată – ci tentativă de divulgare”. „El nu a divulgat informațiile, urma să le divulge”.
Cât despre rapiditatea cu care a fost condamnat Balan, Ștefîrța a declarat „acordul de recunoaștere a vinovăției impune instanța să examineze în termen de cinci sau trei zile din momentul parvenirii în instanță”.
„Instanța dacă acceptă acordul dintre procuror și inculpat, trebuie să se pronunțe. Dacă instanța nu accepta acordul… sau constata că inculpatul nu recunoaște sau nu este suficient de cooperant, sau pedeapsa stabilită de procuror nu intră în limitele prevăzute de lege… atunci urma să-l respingă și să stabilească ședința peste ceva timp (…)”, a menționat Dumitru Ștefîrța.
Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al R. Moldova a fost reținut pe 8 septembrie de către organele de drept din România. Acesta este acuzat că ar fi transmis informații secrete unei rețele de spionaj din Belarus, de natură să pună în pericol securitatea națională a României.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2024, prin acte materiale repetate, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, Balan a intrat în contact cu ofițeri de informații din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, atât prin realizarea, a două întâlniri, în Budapesta – Ungaria, „în regim clandestin, cu adoptarea unor multiple măsuri de protecție contrainformativă, cât și prin poșta electronică, urmărind, prin cele două modalități de comunicare, transmiterea unor date/informații cu caracter secret de stat, precum și transmiterea unor rapoarte informative care conțineau informații având caracter secret de stat, realizarea de instructaje și efectuarea de plăți în contrapartidă cu serviciile prestate”.
Alexandru Balan a deținut, la momentul efectuării percheziției domiciliare, din luna septembrie 2025, două documente conținând informații secrete de stat, a căror transmitere, divulgare sau deținere neautorizată pun în pericol securitatea națională a României.