Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ! Crima de la…

ULTIMA ORĂ! Crima de la Atrium: Magistrații i-au achitat pe cei doi luptători K1, acuzați de omorul unui tânăr

Foto: anticoruptie.md

Magistrații au decis să îi achite pe cei doi luptători K1 cercetați penal în dosarul morții lui Serghei Bejenari, tânărul omorât în bătaie în 2018, în fața unui club de noapte din capitală. Unul dintre luptători a fost achitat complet, iar cel de-al doilea doar pe un capăt de acuzare, fiindu-i aplicată, totodată o amendă pentru huliganism. Informația a fost comunicată pentru ZdG de către procuror Maria Vieru.

Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Râșcani, care a solicitat condamnarea celor doi la câte 15 ani închisoare, anunță că va contesta sentința și va insista pe condamnarea lor în corespundere cu faptele comise.

Noaptea de 18 spre 19 mai 2018 a fost fatală pentru Serghei Bejenari, un tânăr de 30 de ani, ucis în bătaie în apropierea centrului comercial Atrium din capitală. Bejenari petrecea alături de fratele său Ion, de polițistul Serghei Bradu și trei femei ziua de naștere a omului legii în într-un club din capitală. În urma unui conflict transformat în bătaie între cei trei și un grup de sportivi, Bejenari a fost transportat de urgență la Institutul de Medicină Urgentă, acolo unde a decedat în dimineața din 25 mai.

În urma acţiunilor de urmărire penală, inclusiv audierii martorilor şi studierii imaginilor de pe mai multe camere de supraveghere au fost identificate persoanele implicate în comiterea infracţiunii. Mihai Pîrgaru a fost reţinut pe 25 mai, iar peste o zi a fost reţinut şi Aurel Ignat.

Cel de-al treilea învinuit de complicitate la comiterea acestor crime continuă să fie căutat de poliţie, materialele în privinţa acestuia fiind disjunse într-o procedură separată.

Publicitate
Publicitate