Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Cei patru candidați la…

VIDEO Cei patru candidați la funcția de Procuror General, intervievați de membrii CSP, cu ușile închise: va fi selectat unul

Cei patru candidați selectați, în urma concursului organizat de ministerul Justiției, pentru funcția de Procuror General, vor fi astăzi, 28 noiembrie, intervievați de membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Proba interviului are loc cu ușile închise.

Ora 18.50: Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) l-a desemnat câștigător al concursului pentru funcția de procuror general pe Alexandr Stoianoglo. Potrivit președintei CSP, acesta a acumulat cel mai mare punctaj.

Cei patru candidați au obținut următorul punctaj:
Alexandr Stoianoglo – 74.22;
Vladislav Gribincea – 67.45;
Veaceslav Soltan – 59.73;
Oleg Crîșmaru – 55.74.

Ora 17.45. Alexandr Stoianoglo face declarații pentru presă. Acesta susţine că este cel experimentat pentru funcţia de Procuror General.

„Eu ştiu care sunt relaţiile între Procuratura Generală şi tot restul. Eu am dreptul de a participa. La noi favoritul se schimbă la această funcţie se schimbă în fiecare zi. Ieri era domnul Soltan, astăzi eu. Eu sunt o persoană idependentă. Procuratura trebuie să fie funcţională, toleranţă 0 faţă de corupţie. Eu nu am auzit că concursul a fost anulat anume. Din moment ce hotărârea aceasta nu a fost susţinută de Parlament, atunci totul este nul. Eu nuştiu cine a spus că acest concurs a fost viciat”, a declarat Stoianoglo.

Ora 16.10: Veaceslav Soltan face declarații pentru presă. El spune că nu are așteptări și că procesul a fost „destul de echitabil și echidistant”.

Ora 14.30: După o oră și jumătate, Vladislav Gribincea a ieșit în fața jurnaliștilor pentru a face declarații de presă. Întrebat dacă consideră că etapa preselecției a fost viciată, așa cum a declarat anterior și fosta ministră Stamate, Gribincea a menționat că „cifrele sunt clare”, însă procedura nu prevedea anularea concursului. Totodată, întrebat dacă vom avea un procuror general independent, candidatul a răspuns scurt – „Depinde”.

Ora 12:18 Acum, este intervievat Vladislav Gribincea.

Ora 12:17 Oleg Crîșmaru a făcut declarații pentru presă după ce a fost întervievat de membrii CSP.

„Punctajul, concursul? Nu m-a favorizat și nici nu m-a defavorizat. Sigur că exista un con de umbră asupra concursului după acest punctaj. Nu m-am simțit vizat că aș fi fost favorizat în vreun fel. Orice scandal aduce unele sau altele dubii. În raport cu mine, a fost corect concursul. Eu sunt absolut independent și sunt sigur că lucrurile pot fi schimbate. Sigur ca exista corupție în sistem. Va trebui să colaborăm cu Consiliului de Integritate, CNA, PA, toate instituțiile de drept, pentru că orice caz de corupție să fie pedepsit conform legii”, a declarat Crîșmaru.

Ora 10:13 Primul candidat care este intervievat de membrii CSP este Oleg Crîșmaru. Proba interviului are loc cu ușile închise.

Ora 10:12 Agendă, cu două subiecte, a fost aprobată:

  • Proba interviului
  • Evaluarea rezultatelor și nominalizarea candidatului care să fie propus pentru numirea în funcția de Procuror General.

Toți cei patru candidați sunt prezenți la ședința CSP. După întervievarea candidaților, tot astăzi, CSP va selecta un candidat la funcția de Procuror General.

Ora 10:09 Ședința este deliberativă.

Astfel, candidații Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo, urmează să fie intervievați de către Consiliu în ordinea alfabetică a numelui.

Proba interviului urmează să înceapă la ora 10:00.

Desfășurarea interviului

Interviurile se înregistrează prin mijloace audio/video, iar înregistrările sunt plasate pe pagina web oficială a Consiliului imediat după încheierea ultimului interviu. Candidații sunt intervievați de către Consiliu în ordinea alfabetică a numelui.
Până la începerea nemijlocită a interviului, Președintele Consiliului întreabă fiecare candidat dacă își susține cererea de participare la concurs și dacă nu are recuzări față de membrii Consiliului.

Candidatul la funcția de Procuror General, este evaluat, în cadrul selecției, în bază de fișă, anexă la prezentul Regulament, care include următoarele criterii:
a) conceptul de management și dezvoltare instituțională;
b) motivația de accedere în funcția de Procuror General;
c) gândire critică, raportare la valorile profesionale și angajament;
d) exprimarea clară și logică, inclusiv în cadrul discursului public de la interviu;
e) experiența și competența profesională;
f) autocontrol și rezistență la stres;
g) abilități manageriale;
h) etica și buna reputație.

După proba interviului, urmează ultima probă: evaluarea rezultatelor și nominalizarea candidatului care să fie propus pentru numirea în funcția de Procuror General.

Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo sunt cei patru candidați propuși de comisia Ministerului Justiției Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care va selecta un procuror general și îl va înainta președintelui Republicii Moldova, care decide dacă semnează decretul de numire în funcție sau nu.

Decizia noului ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, de a expedia către CSP lista celor patru candidați a venit după ce, anterior, fostul ministru al Justiției, Olesea Stamate, în Guvernul condus de Maia Sandu, a anunțat că rezultatele concursului trebuie anulate, întrucât concursul a fost viciat.