„Letonia va continua să sprijine R. Moldova în procesul de aderare la UE”. Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său leton
„Letonia va continua să sprijine R. Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să împărtășească din experiența sa”. Mesajul a fost transmis într-o convorbire telefonică a prim-ministrului Vasile Tofan cu omologul său leton, Andris Kulbergs, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Cei doi prim-miniștri au discutat despre măsurile necesare pentru avansarea parcursului european al R. Moldova, precum și despre continuarea schimbului de expertiză între instituțiile celor două țări, în special în domeniile în care Letonia a realizat transformări importante.
„Experiența Letoniei este un exemplu valoros pentru R. Moldova. Letonia ne-a demonstrat ce înseamnă transformarea unei țări prin integrarea europeană – instituții mai puternice, o economie mai competitivă și mai multă securitate pentru cetățeni. Vrem să învățăm din această experiență, să preluăm soluțiile care au funcționat și să le adaptăm realităților R. Moldova”, a spus premierul Tofan.
Un alt subiect al discuției a fost dezvoltarea relațiilor economice, fiind remarcată evoluția pozitivă a schimburilor comerciale și activitatea în R. Moldova a peste 60 de companii cu capital leton. Premierul Vasile Tofan a încurajat extinderea investițiilor letone pe piața noastră, în sectoare precum tehnologiile informaționale, infrastructura digitală, energia și serviciile.