• OFICIAL/ Hotărârea prin care Vlad Filat a fost pus în libertate. Cum a fost calculat termenul ispășirii pedepsei

    OFICIAL/ Hotărârea prin care Vlad Filat a fost pus în libertate. Cum a fost calculat termenul ispășirii pedepsei
    vizualizări
    03 decembrie 2019 | 18:23

    Fostul premier Vlad Filat a fost eliberat astăzi, 3 decembrie, din închisoare, după ce un demers în acest sens a fost înregistrat la Judecătoria Chișinău de către administrația Penitenciarului nr. 13 la 12 noiembrie.

    Demersul a fost făcut după ce administrația Penitenciarului nr. 13 a hotărât să includă în termenul executat de către Vlad Filat a celor 709 zile reduse din pedeapsă de cătră instanțele naționale drept compensare a condițiilor inumane și degradante în care a fost deținut.

    Respectiv, potrivit calculelor șefiei Penitenciarului, Vlad Filat urma să ispășească pedeapsa definitivă cu nouă ani de închisoare până la 5 noiembrie 2022. Legislația prevede însă posibilitatea liberării condiționate după ispășirea 2/3 din pedeapsă. În acest caz, fostul premier putea să iasă din detenție la 15 octombrie 2021. În iulie și octombrie curent însă, Vlad Filat a obținut două decizii de judecată privind reducerea senținței cu 709 zile, drept compensare a condițiilor rele de detenție. Astfel, cele 709 zile au fost considerate drept executat, ceea ce denotă că la 6 noiembrie 2019 Vlad Filat a ispășit deja 2/3 din pedeapsă.

    În baza acestor calcule, dar și a mențiunii că fostul prim-ministru a realizat programul individual cu privire la planificarea executării pedepsei penale a deținutului, șeful interimar al Penitenciarului nr. 13, Andrei Saracuța, a adresat în instanță demersul privind liberarea condiționată înainte de termen a condamnatului și eliberarea lui Vlad Filat.

    Astăzi, 3 decembrie, judecătorul Victor Rațoi de la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău, a admis demersul Penitenciarului și l-a liberat condiționat, înainte de termen, pe Vlad Filat, cu termen de pedeapsă neexecutat de 2 ani, 11 luni și 3 zile.

    Încheierea prin intermediul căruia Vlad Filat a fost eliberat, a fost făcută publică de către publika.md.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    SONDAJ/ În ce au încredere cetățenii R. Moldova: biserica și primăria, pe primele poziții

    Biserica și Primăria se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor R. Moldova sau cel puțin așa arată datele Barometrului Opiniei Publice (BOP), ediția de toamnă 2020. La coada clasamentului însă,…
    SONDAJ/ În ce au încredere cetățenii R. Moldova: biserica și primăria, pe primele poziții

    VIDEO/ Simpatizanților PAS le-a fost îngrădit accesul de a participa la întâlnirea lui Dodon cu alegătorii din Fălești

    Deputata PAS, Doina Gherman, însoțită de mai mulți simpatizați ai partidului, au încercat să participe la întâlnirea lui Igor Dodon cu alegătorii satului Călinești, raionul Fălești, însă acestora le-a fost îngr…
    VIDEO/ Simpatizanților PAS le-a fost îngrădit accesul de a participa la întâlnirea lui Dodon cu alegătorii din Fălești

    Infografic/ 25 octombrie – Ziua europeană a justiţiei civile. Cât cheltuie R. Moldova pentru justiție

    Anual, la 25 octombrie este marcată Ziua europeană a justiţiei civile care a fost stabilită de către Consiliul Europei și Uniunea Europeană la data de 5 iunie 2003 cu scopul de a aduce în atenţia cetăţenilor eu…
    Infografic/ 25 octombrie – Ziua europeană a justiţiei civile. Cât cheltuie R. Moldova pentru justiție

    O alegătoare din regiunea transnistreană: „Întâi noiembrie este o posibilitate bună de a reaminti că noi, la fel, existăm…”

    În pofida regimului de carantină stabilit de autoritățile de la Tiraspol până la 1 decembrie 2020, cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în stânga Nistrului vor putea ieși din regiune în ziua de 1 noiembri…
    O alegătoare din regiunea transnistreană: „Întâi noiembrie este o posibilitate bună de a reaminti că noi, la fel, existăm…”

    VIDEO/ Khabib Nurmagomedov a îngenuncheat și a plâns în Octagon. După ce și-a învins adversarul și-a anunțat retragerea din UFC

    Rusul Khabib Nurmagomedov (32 de ani) l-a învins pe Justin Gaethje (31) în cadrul galei UFC 254. După ce a obținut cea de-a 29-a victorie în UFC, cuprins de emoții, Khabib și-a anunțat retragerea. Cu lacrimi în…
    VIDEO/ Khabib Nurmagomedov a îngenuncheat și a plâns în Octagon. După ce și-a învins adversarul și-a anunțat retragerea din UFC

    Încălcări la frontieră: 112 persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice

    În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 10 537 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 5 259 traversări persoane, dintre care 2…
    Încălcări la frontieră: 112 persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice