Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ședința CSM, amânată din lipsă…

Ședința CSM, amânată din lipsă de cvorum

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii, care au fost revocați din funcție la Adunarea Generală a Judecătorilor din 27 septembrie, au anunțat, astăzi, 19 noiembrie, că se întrunesc în ședință. Din lipsă de cvorum, aceasta a fost anulată. Pe ordinea de zi a ședinței erau programate 27 de subiecte.

La ședința programată pentru astăzi au fost prezenți doar șapte membri.

Ședința era programată pentru ora 9:00.

Toate cele 27 de subiecte de pe ordinea de zi a CSM le puteți găsi aici

Decizia de a se convoca în ședințe vine în contextul în care CSM nu a recunoscut hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor din 27 septembrie și a depus în acest sens și o contestație prin care a solicitat anularea hotărârii prin care le-au fost ridicate mandatele.

Cinci membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Dorel Musteață, Nina Cernat, Anatolie Galben, Luiza Gafton și Petru Moraru, au fost revocați din funcție în urma unei hotărâri adoptate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor de vineri, 27 septembrie. După vot, participanții au decis organizarea unei noi Adunari Generale a Judecătorilor la data de 25 octombrie, pentru a alege noi membri ai CSM, însă Adunarea din 25 octombrie nu a avut loc din lipsă de cvorum.

Cronologia evenimentelor o găsiți aici.