Instanța a decis soarta cafenelei Guguță și a imobilului cu 13 etaje din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”

Curtea de Apel Chișinău a decis că „Regata Imobiliare” (succesor în drepturi procedurale a „Finpar Invest” SRL) poate privatiza terenul unde actualmente se află cafeneaua Guguță. Prin aceeași decizie, luată la data de 7 iunie 2018, compania își menține și dreptul de a construi un imobil cu 13 etaje în locul edificiului din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Judecătorii au respins cererile Consiliului Municipal Chișinău și a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor prin care se solicitau interzicerea construcției. 

Regata Imobiliare SRL (succesor în drepturi procedurale a firmei „Finpar Invest”, controlată de familia lui Vladimir Plahotniuc) poate construi un imobil cu 13 etaje în locul cafenelei Guguță din centrul capitalei și are dreptul de a privatiza terenul aferent. Curtea de Apel (CA) Chișinău a respins cererea de apel înaintată de Consiliul Municipal Chișinău (CMC) și cererea de apel înaintată de Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor.

Totodată, CA a admis cererea de apel înaintată de ÎCS Regata Imobiliare. Astfel, CA a admis pretenția reclamantului ÎCS Regata Imobiliare și a anulat sintagma „fără drepturi de privatizare” din pct.1 al Deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.11/35 din 23 decembrie 2014.

În rest, în partea admiterii pretențiilor reclamantului, hotărârea primei instanțe se menține fără modificări. Astfel, se menține partea anulării sintagmei „cu regimul actual de înălțime” din pct.1 al Deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.11/35 din 23 decembrie 2014. Altfel spus, judecătorii au dat undă verde agentului economic să construiască un imobil cu 13 etaje în locul cafenelei Guguță din coasta Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

CA a emis dispozitivul deciziei la 7 iunie, curent. Decizia luată de judecătorii Lidia Bulgac, Silvia Gârbu și Grigore Dașchevici este definitivă și executorie, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la data comunicării deciziei integrale.

Istoricul procesului

Decembrie 2015. Judecătoria Centru a decis că Finpar Invest poate construi un imobil cu 13 etaje în locul cafenelei Guguță din centrul capitalei, însă fără dreptul de a privatiza terenul. Decizia nu i-a satisfăcut atunci nici pe reprezentanții municipalității, care doreau interzicerea construcției în centrul istoric, nici pe reprezentanții companiei investitoare, care a cerut și dreptul de proprietate pe terenul adiacent.

Aprilie 2016. Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia Judecătorie Centru prin care a permis firmei „Finpar Invest” să construiască un hotel în locul cafenelei „Guguţă” şi a menţinut decizia care nu a permis privatizarea terenului aferent. Decizia cu drept de recurs la Curtea de Supremă de Justiţie a fost atacată de firma Finpar la CSJ.

Iunie 2017. După 6 amânări,  CSJ a luat decizia de a trimite dosarul la rejudecare. Astfel, pe marginea cazului urma să se expună, din nou, CA Chișinău.

August 2017. Finpar Invest, companie controlată prin intermediari de politicianul Vladimir Plahotniuc, a vândut cafeneaua „Guguță” situată în parcul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Capitală. Guguță a ajuns în proprietatea firmei „Regata Imobiliare” SRL, care aparține unei alte firme, „Biotehnos” SRL, fondată de omul de afaceri Ceslav Ciuhrii. Firma „Regata Imobiliare” este și proprietara a două terenuri în sectorul Ciocana, mun. Chișinău, pe care urmează a fi construită o zonă comercială care va găzdui inclusiv primul magazin Kaufland din R. Moldova. Astfel, Regata Imobiliare devenea succesoarea în drepturi a „Finpar Invest”.

Din 11 iunie 2018, Ceslav Ciuhrii este noul președinte al Federației de Tenis din Republica Moldova (FTM). Acesta a fost ales în funcția respectivă prin votul membrilor Biroului Federal al FTM. Potrivit FTM, „Ceslav Ciuhrii este proprietarul companiei farmaceutice ”Biotehnos” și persoana care pe parcursul multor ani a fost alături de tenisul moldovenesc nu doar în calitate de jucător amator și prieten, dar și în repetate rânduri sponsor al turneelor naționale și internaționale organizate în R. Moldova”.

Foto: orasulmeu.md

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Reporter

    MOLDOVA DEMULT ESTE OTCINA OLIGARHULUI PLAHOTNIUK

    Degrabă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt n-o să se vadă din cauza imobilelor cu 13 etage ale oligarhului Plahotniuk. Justiția moldovenească este capturată de oligarh și de aceiea toate deciziile pe care le va lua VOR FI ÎN FAVOAREA OLIGARHULUI. Apropo, din aceiași cauză escrocul Șor după ce cu mai mulți ani în urmă a furat 2,9 miliarde de dolari de la poporul moldovenesc este și până acum în libertate și n-a întors din enorma sumă furată nici măcar un singur bănuț!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *