Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   În 2014, Moldova a plătit…

În 2014, Moldova a plătit sute de mii de euro pentru cauzele pierdute la CtEDO

Dean Spielmann, preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), a făcut public raportul de activitate al Curţii pentru anul 2014. Potrivit acestuia, aproximativ 69.900 de cereri au ajuns în fața unui organ decizional. Mai mult de jumătate din aceste cereri au fost înaintate împotriva a patru state membre: Ucraina, Italia, Rusia și Turcia.

Potrivit acestui raport, în anul 2014, majoritatea din hotărârile adoptate de Curte vizează 7 state membre a Consiliului Europei: Rusia – 129, Turcia – 101, România – 87, Grecia – 54, Ungaria – 50, Italia – 44 și Ucraina – 40. În total fiind pronunțate 896 de hotărâri pe marginea a 2.388 de cereri, fiind soluționate 86.063 de cereri. În 756 de hotărâri Curtea a constatat cel puțin o violare a Convenției de către statul pârât.

În privința Moldovei – 1.105 de cereri au fost alocate unui organ judiciar (în acest sens situându-se pe locul 12 din cele 47 de state membre); au fost comunicate Guvernului 73 de cereri; 1.341 de cereri au fost declarate inadmisibile sau radiate de pe rol; au fost pronunțate 24 de hotărâri, pe marginea a 25 de cereri.

Conform raportului Curţii, la data de 31 decembrie 2014, 1.159 de cereri erau îndreptate împotriva Moldovei, situându-se pe locul 14.

După numărul de cereri alocate unui organ judiciar raportat la populația țării, Moldova poziționându-se pe locul 4, cu indicele 3,11 de cereri la 10.000 locuitori.

În privința Moldovei, pe parcursul anului 2014, Curtea a pronunțat 24 de hotărâri, dintre care în 21 de hotărâri a fost constatată cel puțin o violare a Convenției.

Analiza pe articole a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele moldoveneşti în anul 2014:
– Dreptul la viață (Articolul 2 din Convenție) – 1 violare (sub aspect material);
– Tratament inuman și degradant (Articolul 3 din Convenție) – 6 violări;
– Dreptul la libertate și siguranță (Articolul 5 din Convenție) – 4 violări;
– Dreptul la un proces echitabil (Articolul 6 din Convenție) – 8 violări;
– Dreptul la respectul vieții private și de familie (Articolul 8 din Convenție) – 2 violări;
– Dreptul la un remediu efectiv (Articolul 13 din Convenție) – 2 violări;
– Interzicerea discriminării (Articolul 14 din Convenție) – 1 violare;
– Respectul proprietății (Articolul 1 Protocolul Adițional) – 3 violări.

Cea mai importantă hotărâre, din punct de vedere juridic, pronunţată de Curte pe parcursul anului 2014 împotriva Moldovei este hotărârea în cauza Urechean și Pavlicenco c. Moldovei, deoarece aceasta este prima cauză în care Curtea de la Strasbourg a examinat imunitatea președintelui țării.

Prin hotărârile pronunţate în 2014 Guvernul R. Moldova a fost obligat să plătească compensaţii în mărime de 217.482 de euro.