Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ Plahotniuc, în România? CNA…

DOC Plahotniuc, în România? CNA a solicitat ajutorul autorităților române

Directorul adjunct al Centrul Național Anticorupție (CNA), Lidia Chireoglo, a expediat la 30 octombrie 2019 un demers în adresa Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de peste Prut, referiror la aflarea în România a fostului lider al democraților, Vladimir Plahotniuc.

Potrivit demersului semnat de Chireoglo, CNA solicită părții române identificarea locului aflării lui Plahotniuc, în contextul informațiilor că acesta ar fi fost la Iași, în zona spitalului Parhon din Copou, în perioada 25 – 28 octombrie 2019.

CNA menționează într-un comunicat de presă că, la 5 noiembrie, MAI a informat că demersul a fost redirecționat către Inspectoratul General al Poliției Române.

Anterior, și deputatul Blocului ACUM, Igor Grosu, a declarat că Plahotniuc ar fi fost la Iași.

Pentru a identifica locul aflării lui Plahotniuc, CNA informează că a făcut demersuri și la Ambasadele Regatului Unit și al Statelor Unite ale Americii din R. Moldova. Totodată, conform solicitărilor adresate celor doi ambasadori, fostul lider al PDM s-ar fi aflat, în perioada 5 – 7 iulie și 18 – 20 noiembrie 2019, în orașul Miami, statul Florida, iar în perioada 15 – 20 iunie, imediat după retragerea PDM la guvernare, Plahotniuc s-ar fi aflat în capitala Regatului Unit, Londra.

Pe 23 septembrie 2019, Procuratura Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale în temeiul bănuielii privind săvârşirea infracţiunii pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari. Potrivit materialelor cauzei, pe parcursul anilor 2013-2015, Vladimir Plahotniuc a creat o schemă infracțională cu scopul convertirii, transferului, dobândirii, deţinerii și utilizării unor bunuri despre care știa cu certitudine că ele constituie venituri ilicite. 

Conform procuraturii, având intenția de a tăinui caracterul ilicit al acestora, Plahotniuc a înființat – prin intermediul unor persoane interpuse – mai multe companii rezidente și nerezidente, prin intermediul cărora a organizat circulația mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari – circa 18 000 000 dolari SUA și 3 500 000 EURO.

Reprezentanții procuraturii declară că materialele cauzei demonstrează că Plahotniuc cunoaștea despre faptul că aceste sume constituie mijloace financiare ilicite obținute din creditele bancare neperformante acordate de către BANCA DE ECONOMII S.A., BC UNIBANK S.A. și BC BANCA SOCIALĂ S.A.

Drept temei pentru pornirea urmăririi penale a servit atât adresarea autorităților elvețiene parvenită într-un schimb spontan de informații din iunie 2019, cât și analiza Serviciului prevenirea și combaterea spălării banilor privind activitatea agenților economici afiliați cetățeanului Vladimir Plahotniuc.