Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ CSJ a decis. CA…

DOC CSJ a decis. CA Chișinău va examina cererea de strămutare a cauzei, depusă de Președinție, în procesul intentat de magistratul Clima împotriva președintei Sandu

Curtea de Apel (CA) Chișinău va examina cererea de strămutare a cauzei civile depusă de reprezentanții Președinției în procesul intentat de judecătorul Vladislav Clima împotriva președintei R. Moldova, Maia Sandu, în care magistratul a cerut verificarea legalității decretului prin care șefa statului a anulat decretul ex-președintelui R. Moldova, socialistul Igor Dodon, privind numirea lui Clima în funcția de președinte al Curții de Apel (CA) Chișinău. O Încheiere în acest sens a fost pronunțată miercuri, 6 octombrie, de către Colegiul Civil, Comercial și Contencios al CSJ în componența magistraților – Nina Vascan, Victor Burduh și Aliona Miron.

Colegiul Civil, Comercial și Contencios al Curții Supreme de Justiție a decis să remită Curții de Apel (CA) Chișinău soluționarea cererii cu privire la strămutarea cauzei, depusă de Președinție, în procesul intentat de magistratul Clima împotriva președintei Sandu.

Curtea Supremă de Justiţie nu este învestită cu competența de a examina cererea privind strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanţă de judecată egală în grad, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a remite Curţii de Apel Chișinău, ca instanță competentă, cauza de contencios administrativ pentru examinarea cererii de strămutare”, se menționează în Încheierea CSJ.

Încheierea CSJ:

CSJ dipsune – Cauza de contencios administrativ, la acțiunea depusă de Vladislav Clima împotriva Președintelui Republicii Moldova cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil, se ridică de la examinare şi se remite Curţii de Apel Chișinău pentru examinarea cererii privind strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanţă de judecată.

Prima ședință de judecată în procesul intentat de judecătorul Vladislav Clima împotriva președintei R. Moldova, Maia Sandu, programată pentru miercuri, 22 septembrie, în care magistratul a cerut verificarea legalității decretului prin care șefa statului a anulat decretul ex-președintelui R. Moldova, socialistul Igor Dodon, privind numirea lui Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău nu a avut loc.

Astfel, cauza a fost transmisă Curții de Apel (CA) Chișinău pentru examinarea cererii de strămutare. Curtea de Apel Chișinău a redirecționat cauza către CSJ întrucât magistratul Vladislav Clima activează în cadrul CA Chișinău, instanța de apel care urma să examineze cererea Președinției.

La 6 octombrie, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au examinat cererea de strămutare a cauzei civile depusă de reprezentanții Președinției în procesul intentat de judecătorul Vladislav Clima împotriva președintei R. Moldova, Maia Sandu, în care magistratul a cerut verificarea legalității decretului prin care șefa statului a anulat decretul ex-președintelui R. Moldova, socialistul Igor Dodon, privind numirea lui Clima în funcția de președinte al Curții de Apel (CA) Chișinău.

La 14 iulie curent, magistratul Vladislav Clima a acționat-o in judecată pe președinta R. Moldova, Maia Sandu. Clima solicită Judecătoriei Chișinău sa verifice legalitatea decretului prin care a fost demis din funcția de președinte al Curții de Apel.

La 11 iunie curent, înainte de a merge în judecată, Clima a expediat o cerere prealabilă în adresa Președinției prin care a solicitat verificarea legalității și anularea decretului semnat de președinta R. Moldova, Maia Sandu, prin care a fost demis din funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Atunci, într-un comentariu pentru ZdG, Clima declara că „deși legea îi oferă dreptul de a cere suspendarea decretului la autoritatea emitentă și apoi în instanță, la etapa prejudiciară nu va face uz de el pentru a nu admite utilizarea justiției în campanie electorală”.

Clima nu mai este șeful CA Chișinău după ce la 28 mai curent, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anulat decretul fostului șef de stat Igor Dodon, prin care magistratul Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, menționând că „Consiliul Superior al Magistraturii a încălcat procedurile legale și a admis un conflict de interese inadmisibil atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție”.

La 5 mai curent, fostul deputat comunist, activistul Grigore Petrenco a formulat o cerere către Președinție prin care i-a solicitat președintei R. Moldova, Maia Sandu, să anuleze decretul din 2 septembrie 2020 prin care judecătorul Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

În argumentarea solicitării făcute, Petrenco a acuzat conflicte de interese între judecătorul Veaceslav Clima și două membre ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Carolina Ciugureanu-Mihailuță și Elena Belei. Activistul a menționat că cele două membre al CSM ar fi trebuit să se abțină de la procedura de vot în cazul lui Clima întrucât acestea se aflau atunci în conflicte de interese cu judecătorul.

Potrivit lui Petrenco, în 2020, la momentul alegerii lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Vladislav Clima examina un dosar în care era vizat tatăl membrei CSM Carolinei Ciugureanu – Ciugureanu Mihail, astfel, potrivit activistului, membra CSM ar fi trebui să se abțină sau să nu participe la procedura de vot în vederea numirii lui Clima în funcția de președinte la Curtea de Apel Chișinău.

În context, Petrenco a declarat că și membra CSM Elena Belei s-ar fi aflat în conflict de interese cu Vladislav Clima în momentul numirii lui Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Potrivit lui Petrenco, Vladislav Clima și Elena Belei au învățat în același curs, sunt prieteni și colegi la Catedra de drept procedural civil. Activistul menționează că Elena Belei a fost și conducătoarea tezei de doctorat a lui Vladislav Clima.

Atât Belei, cât și Ciugureanu nu mai sunt membre ale CSM, după ce Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituționale modificările la Legea cu privire la CSM în partea ce ține de majorarea numărului membrilor CSM de la 12 la 15.

MAI MULTE DETALII AICI: DOC/ Fost deputat comunist invocă conflicte de interese între judecătorul Vladislav Clima și doi membri CSM și îi solicită președintei Sandu să anuleze decretul prin care magistratul a fost numit președinte la Curtea de Apel