Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Vladislav Clima a expediat…

DOC Vladislav Clima a expediat o cerere în adresa Președinției prin care solicită anularea decretului prin care a fost demis din funcția de președinte al Curții de Apel: „Legea îmi oferă dreptul de a cere suspendarea decretului la autoritatea emitentă și apoi în instanță”

Magistratul Vladislav Clima a expediat vineri, 11 iunie, o cerere prealabilă în adresa Președinției prin care solicită verificarea legalității și anularea decretului semnat de către președinta R. Moldova, Maia Sandu, prin care acesta a fost demis din funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău (CA).

Solicitat de către Ziarul de Gardă Vladislav Clima ne-a comunicat că „deși legea îi oferă dreptul de a cere suspendarea decretului la autoritatea emitentă și apoi în instanță, la etapa prejudiciară, nu va face uz de el pentru a nu admite utilizarea justiției în campanie electorală”.

În cererea prealabilă adresată către instituția prezidențială, Vladislav Clima califică decretul șefei statului din 28 mai curent, prin care a a anulat decretul ex-președintelui Igor Dodon prin care magistratul Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, drept „ilegal și netemeinic” și solicită să fie verificată legalitatea decretului.

Consider Decretul nr.lO4-IX din 28 mai 2021 „privind revocarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr.l747-yIII din 2 septembrie 2020 ilegal și netemeinic. Prin prezenta cerere prealabilă, solicit verificarea legalității actului administrativ individual defavorabil potrivit art.162 alin.(l) Cod administrativ și anularea in tot a acestuia ca ilegal potrivit art.l62 alin.(3) lit.a) Cod administrativ”, menționează magistratul în cererea prealabilă.

Solicitat de Ziarul de Gardă, Vladislav Clima ne-a comunicat că „deși legea îi oferă dreptul de a cere suspendarea decretului la autoritatea emitentă și apoi în instanță, la etapa prejudiciară, nu va face uz de el pentru a nu admite utilizarea justiției în campanie electorală”.

„Referitor la suspendare, deși legea îmi oferă dreptul de a cere suspendarea decretului la autoritatea emitentă și apoi în instanță, la etapa prejudiciară, nu voi face uz de el pentru a nu admite utilizarea justiției în campanie electorala”, a declarat pentru Ziarul de Gardă Vladislav Clima.

Cererea prealabilă expediată de Clima în adresa Președinției:

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anulat vineri, 28 mai, decretul ex-președintelui Igor Dodon, prin care magistratul Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

La 5 mai curent, fostul deputat comunist, activistul Grigore Petrenco a formulat o cerere către Președinție prin care i-a solicitat președintei R. Moldova, Maia Sandu, să anuleze decretul din 2 septembrie 2020 prin care judecătorul Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

În argumentarea solicitării făcute, Petrenco a acuzat conflicte de interese între judecătorul Veaceslav Clima și două membre ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Carolina Ciugureanu-Mihailuță și Elena Belei. Activistul a menționat că cele două membre al CSM ar fi trebuit să se abțină de la procedura de vot în cazul lui Clima întrucât acestea se aflau atunci în conflicte de interese cu judecătorul.

Potrivit lui Petrenco, în 2020, la momentul alegerii lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Vladislav Clima examina un dosar în care era vizat tatăl membrei CSM Carolinei Ciugureanu – Ciugureanu Mihail, astfel, potrivit activistului, membra CSM ar fi trebui să se abțină sau să nu participe la procedura de vot în vederea numirii lui Clima în funcția de președinte la Curtea de Apel Chișinău.

În context, Petrenco a declarat că și membra CSM Elena Belei s-ar fi aflat în conflict de interese cu Vladislav Clima în momentul numirii lui Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Potrivit lui Petrenco, Vladislav Clima și Elena Belei au învățat în același curs, sunt prieteni și colegi la Catedra de drept procedural civil. Activistul menționează că Elena Belei a fost și conducătoarea tezei de doctorat a lui Vladislav Clima.

MAI MULTE DETALII AICI: DOC/ Fost deputat comunist invocă conflicte de interese între judecătorul Vladislav Clima și doi membri CSM și îi solicită președintei Sandu să anuleze decretul prin care magistratul a fost numit președinte la Curtea de Apel