Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Detalii despre averea, cariera și…

Detalii despre averea, cariera și dosarele gestionate de cei doi candidați la funcția de procuror general interimar

Consiliul Superior al Procurorilor a desemnat miercuri, 6 octombrie, în cadrul ședinței extraordinare doi candidați pentru funcția de procuror general interimar.

Este vorba despre procurora anticorupție Victoria Furtună și procurorul din cadrul Procuraturii mun. Chișinău Dumitru Robu, care anterior a mai exercitat atribuțiile procurorului general interimar.

La ora 15:00 membrii CSP se vor întruni în ședință pentru a-i audia pe ce doi candidați și pentru a selecta candidatura care urmează să fie expediată președintei R. Moldova, Maia Sandu, pentru a fi numită în funcția de procuror general interimar.

Victoria Furtună

Victoria Furtună este procuroră la Procuratura Anticorupţie din luna iulie 2016. Până atunci, din anul 2008, Furtună a activat la Procuratura sect. Botanica din Chişinău. Aceasta a ajuns în atenţia opiniei publice în 2017, când s-a ocupat de gestionarea dosarului penal pe numele lui Iurie Chirinciuc, pe atunci, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, iar ulterior, şi de dosarul penal al lui Dorin Chirtoacă, fostul primar al mun. Chişinău.

Ziarul de Gardă a scris anterior că dosarele de rezonanţă gestionate de Victoria Furtună au mers, cot la cot, cu prosperitatea în familia acuzatoarei de stat. În anul 2017, procurora şi soţul ei au primit donaţii substanţiale: 20 de mii de euro (peste 400 de mii de lei) au venit din partea soacrei sale, Zinaida Furtună, iar 80 de mii de lei de la Gheorghe Gaburici, tatăl său. Tot în 2017, aceasta, împreună cu soţul, au obţinut dreptul de abitaţie într-o casă de locuit din mun. Chişinău.

mobilul în care familia procurorei Victoria Furtună a primit drept de abitație în anul 2017 este înregistrat pe numele soacrei sale

Imobilul cu două niveluri se află la periferia capitalei, în or. Durleşti, şi este înregistrat pe numele soacrei sale, Zinaida Furtună. Aceasta l-a achiziţionat în decembrie 2012, la câteva luni după ce a fost dat în exploatare. Contractul a fost înregistrat la Cadastru în martie 2013. În toată această perioadă, Victoria Furtună se afla în concediu de maternitate. Oficial, casa are 101,6 m.p., dar şi un garaj de 34,8 m.p.. Deşi imobilul apare în declaraţia de avere a procurorei abia în 2017, vecinii menţionează că familia Furtună locuieşte de mai mulţi ani în el.

În declarația de avere și interese personale pentru anul 2020, procurora Furtună menționează că a ridicat un salariu de 260 884 de lei. Tot aici, Furtună susține că în 2020, împreună cu soțul ei, a primit noi donații substanțiale de la socra sa, Zinaida Furtună, donații în valoare de 230 000 de lei și 13 mii de euro.

(video) Procurori „ajutaţi” de părinţi cu donaţii de milioane

Dumitru Robu a ajuns în atenția opiniei publice în 2017, când a gestionat dosarul „parcărilor cu plată”, în care este vizat fostul primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă.

Dumitru Robu

În iulie 2019, Dumitru Robu a fost numit în funcția de procuror general interimar, prin decretul președintelui de atunci Igor Dodon.

În 2019, ZdG a scris că Robu este finul de cununie al procurorei Vera Chiranda, care, la rândul său, este cumătră cu fostul viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase.

Prin intermediul Serviciului de presă al Procuraturii Generale, Dumitru Robu a recunoscut că nașa sa de cununie este Vera Chiranda, procuroră în cadrul Procuraturii mun. Chișinău. Aceasta a fost reținută în octombrie 2018 în dosarul mitei pentru cinci judecători, fiind învinuită că ar fi intermediat transmiterea mijloacelor bănești de la persoane interesate către magistrații vizați în dosar.

Informația despre faptul că Andrei Năstase ar fi cumătru cu Vera Chiranda, ne-a fost comunicată de către surse din cadrul Procuraturii Generale. Contactat telefonic la 30 iulie 2019, Năstase nu a negat această relație, menționând că trebuie să se documenteze pentru a veni cu o reacție. Totodată, însă Andrei Năstase a declarat că nu are vreo legătură cu numirea lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar.

Președintele de atunci Igor Dodon a semnat la 31 iulie 2019 decretul privind numirea lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar, asta după ce la 30 iulie 2019, Parlamentul a votat o hotărâre în acest sens. Dumitru Robu a fost înaintat pentru funcția de procuror general interimar de către deputații Alexandru Slusari, Igor Grosu și Vlad Batrîncea, asta deși pentru funcția respectivă au depus dosarele și alți opt candidați.

Dumitru Robu a ajuns interimar la Procuratura Generală după ce Parlamentul a modificat Legea cu privire la Procuratură, menționând că procurorul general interimar se numește prin decret prezidențial la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), iar în cazul în care CSP nu înaintează un candidat, acesta este înaintat de către Parlament, așa cum a fost și în cazul lui Robu.

Dumitru Robu este adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău din februarie 2018, după ce anterior, timp de aproape doi ani, a fost procuror anticorupție. Până la Procuratura Anticorupție, Dumitru Robu a fost procuror în Secția combatere trafic de ființe umane a Procuraturii Generale și acuzator de stat în cadrul Procuraturii de Transport

În decembrie 2017, cu ocazia aniversării a XXVI-a de la proclamarea independenței R. Moldova, Dumitru Robu a fost decorat de fostul procuror general Eduard Harunjen cu medalia „Pentru serviciu impecabil” Clasa III.

În declarația de avere pentru anul 2020, Robu indică că a primit un salariu de 267 390 de lei. Robu deține un apartament de 84 de metri pătrați, un garaj și alte două bunuri imobile. Procurorul conduce un autoturism Lexus
CT200H, procurat în 2018 cu 8700 de euro.

Numirea unui procuror general interimar de către CSP are loc în contextul în care marți seară procurorul general Alexandr Stoianoglo a fost reținut pentru 72 de ore, după ce procurorul anticorupție Victor Furtună a dispus inițierea urmăririi penale în privința sa, în urma informațiilor expuse în sesizarea depusă de deputatul Lilian Carp la CSP.