Decizia Curții de Apel: Veaceslav Negruță condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Curtea de Apel Chişinău a menținut decizia primei instanţe, prin care fostul ministru al Finanţelor Veaceslav Negruță a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de către Judecătoria sectorului Râșcani al capitalei.

Amintim că Negruță a fost condamnat în dosarul despăgubirilor-record de 400.000 de euro, acordate lui Pantelei Sandulachi, fost liberal-democrat și deputat în primul Parlament, scrie anticorupție.md.

Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a respins astfel apelul procurorilor împotriva sentinţei primei instanţe. Fostul ministrul a fost acuzat de procurori de comiterea abuzului de serviciu soldat cu urmări grave încă în 2012.
În anul 2012 judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău au dispus ca statul să-l despăgubească pe Sandulachi cu 400.000 de euro, iar juriștii de la Finanţe nu au contestat decizia la Curtea Supremă de Justiţie.

Ministerul Finanţelor a eliberat suma dispusă de această instanţă, iar mai târziu procurorii au făcut recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Astfel, la 19 iulie 2012, judecătorii de la această instanţă au decis că lui Pantelei Sandulachi i se cuvin doar 1.000 de euro, iar restul, 399.000 de euro, trebuie întorşi în bugetul statului.
Potrivit sursei citate, până acum, Pantelei Sandulachi a întors statului doar 300.000 de lei, atât cât au găsit executorii în contul acestuia.

Procurorii au contestat sentinţa, solicitând excluderea aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei pe un termen de probă. Magistraţii Curţii de Apel însă au respins apelul declarat de procurori. Decizia instanţei de apel este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.

Într-un interviu pentru portalul Anticorupție, Maia Sandu, ex-ministră a Educației, a calificat dosarul lui Veaceslav Negruță drept un exemplu clar de poliție politică. „Am fost oripilată să aflu că o persoană integră a fost condamnată într-o ţară în care nici cei mai mari hoţi nu sunt condamnaţi. Pentru mine este un exemplu clar de poliţie politică. În acelaşi timp, este un mesaj, iarăşi foarte clar, din partea celor care controlează organele de drept, adresat puţinilor oameni integri care se aventurează în funcţii publice de responsabilitate, că locul lor nu este aici. Deci, este clar că Negruţa deranjează şi mesajul este că asemenea oameni nu trebuie admişi în sistem. Toţi cei care au fost implicaţi în instrumentarea şi examinarea acestui dosar ştiu foarte bine că Negruţa nu a tras niciun folos din funcţia publică pe care a deţinut-o”, a declarat Maia Sandu.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. andrei balan

    Daca e vinovat nu are dedit sa raspunda, legea pentru toti este egala. Nu conteaza cum il cheama pe invinuit Negruta, Filat sau vri-un alt nume pompos.

  2. Angela Codreanu

    Da, Negruta poate motiva ca Filat la presat sa-si puna semnatura de documente, dar el nu trebuia sa accepte. Acum isi primeste rasplata.

  3. Grișa Papuc

    Totuș păcat că-i cu suspendare, dar îl înțeleg că nu putea face nimic atunci când Filat îl impunea ca să comită aceste infracțiuni.

  4. Mihail Chetrosu

    N-ai ce face…odata ce ti-ai pus semnatura pe acel document, trebuie sa suporti consecintele. Nimeni nu l-a obligat pe Negruta sa-si puna semnatura pe documentul prin care statul a ramas fara 400.000 euro.

  5. Aurel

    Trebuia atunci cind executa ordinele lui Filat sa se gindeasca nu acum, 400 000 dolari pentru o tara saraca in care Filat mai freaca si miliarde ap e mult bre e foarte mult …asa ca sa raspunda

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *