CSM răspunde societății civile

Ca urmare a îngrijorării exprimate de către societatea civilă cu privire la pretinsele abateri în distribuirea aleatorie a dosarelor în sistemul judecătoresc, pentru o corectă informare a opiniei publice, CSM vine să comunice că monitorizează activitatea judecătoriilor prin intermediul rapoartelor lunare generate de Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), iar verificarea instanţelor judecătoreşti, cu referire la respectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a dosarelor, se realizează în mod programat şi în caz de necesitate.

Pe parcursul exploatării PIGD, din anul 2009, când a fost implementată prima versiune a programului, au fost identificate mai multe vulnerabilităţi ale sistemului automat, ulterior fiind aduse îmbunătăţiri şi ajustări în scopul perfecţionării sistemului de distribuire a dosarelor. Momentan, este implementată şi testată versiunea 4.1. a PIGD în Judecătoria Botanica şi la Curtea de Apel Chişinău, care oferă o protecţie sporită şi este mai uşor de gestionat de către angajaţii judecătoriilor.

Subliniem că, distribuirea aleatorie a dosarelor se realizează conform Regulamentului privind modul de distribuire aleatorie a dosarelor pentru examinare în instanţele judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM Nr. 110/5 din 5 februarie 2013.

În scopul asigurării înfăptuirii justiţiei ca serviciu public în folosul societăţii şi îndeplinirii cu bună credinţă a obligatiilor sale, CSM examinează periodic informaţiile cu privire la distribuirea dosarelor în instanţele de judecată, a înregistrarilor audio din sălile de judecată, a petiţiilor parvenite în adresa sa şi ia atitudine prin hotărârile sale, în caz de constatare a abaterilor de la prevederile legale din partea magistraţilor. Dat fiind faptul că numărul dosarelor înregistrate în PIGD este foarte mare, acest proces necesită mai mult timp pentru procesarea unui volum mare de informaţii colectate din toate instanţele din ţară.

Totodată, CSM va lua în considerare stabilirea unui mecanism mai clar de control şi a periodicităţii de verificare a instanţelor în ce priveşte respectarea prevederilor legale de repartizare aleatorie a dosarelor, precum şi informarea societăţii cu privire la rezultatele activităţii sale.

Implementarea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, care distribuie aleatoriu şi în mod automat dosarele judecătorilor, este o reformă importantă pentru sistemul judecătoresc care are ca scop asigurarea unei justiţii echitabile şi transparente, precum şi creşterea încrederii în actul de justiţie din partea cetăţenilor. De la începutul anului 2014 este asigurată pe deplin funcţionalitatea programului în toate instanţele de judecată din ţară.

La începutul acestei săptămâni, mai multe ONG-uri ai solicitat o reacție din partea CSM.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Olga

    Of! Nu mai vorbiți! Cică la Botanica se implementează o versiune. Anume de Botanica vorbește toată lumea, că contra 100-150 EUR poți să ”comanzi” judecătorul dorit.

    • Victor

      Olga crezi ca judecatorul cu un salariu de 12 000 lei isi va risca cariera pentru 150 Euro? nu inventa legende din mers

Leave a Reply to POALELUNGI Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *