Principală  —  IMPORTANTE   —   CE anunță că a lansat…

CE anunță că a lansat două proiecte cu privire la reforma justiției penale în R. Moldova: „Necesitatea accelerării reformelor în domeniul justiției penale este susținută de constatările și recomandările organismelor statutare”

Membrii Consiliului Europei (CE) au emis un comunicat prin care informează că au lansat joi, 22 aprilie, două proiecte cu privire la reformele în sectorul justiției penale în R. Moldova. Este vorba despre consolidarea reformelor din sistemul penitenciar, de probațiune și de îngrijire a sănătății în instituțiile de tip închis din R. Moldova și consolidarea sistemului de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în R. Moldova. Potrivit unei note publicate pe site-ul Consiliului Europei (CE), ambele proiecte sunt finanțate prin Planul de acțiune al CE pentru R. Moldova și vor fi implementate prin asigurarea unei coordonări transversale între ele.

Potrivit Consiliului Europei (CE), proiectele se bazează pe realizările Planurilor de acțiune anterioare ale CE pentru R. Moldova, în special, rezultatele proiectelor implementate între 2015 și 2020, și anume, Programul „Promovarea unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova” (2018 – 2021, „Programul HRCCJ”) și Proiectul „Susținerea reformei justiției penale în R. Moldova (2015 – 2018). Proiectele sunt axate pe consolidarea continuă a realizărilor Misiunii Norvegiene de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în R. Moldova (NORLAM), care și-a încheiat activitatea în țară în iunie 2017.

„Necesitatea accelerării reformelor în domeniul justiției penale în R. Moldova este susținută de constatările și recomandările organismelor statutare de monitorizare și de tratatele Consiliului Europei, precum și de neajunsurile relevate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a menționat William Massolin, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău.

Potrivit reprezentanților CE, unul dintre proiecte își propune să îmbunătățească managementul penitenciarelor, să promoveze calitatea asistenței medicale acordate deținuților (inclusiv și a îngrijirii sănătății mintale), să sprijine Inspectoratul Național de Probațiune în consolidarea profilului său, să promoveze valoarea sancțiunilor și măsurilor comunitare printre toți actorii sistemului de justiție penală și să consolideze programele și protocoalele de tratament pentru pacienții din instituțiile psihiatrice (inclusiv pentru pacienții aflați la tratament prin constrângere).

Proiectul prind consolidarea sistemului de justiție penală se axează pe aplicarea arestării preventive, aplicarea pedepselor penale și îmbunătățirea eficacității mecanismelor de control și monitorizare a condițiilor de detenție (inclusiv a mecanismelor disponibile Instituției Ombudsmanului și Mecanismului Național de Prevenire a Torturii), astfel contribuind la reducerea supraaglomerării în penitenciare și încurajarea utilizării sancțiunilor și măsurilor comunitare. Obiectivul cheie al proiectului este de a face sistemul de justiție penală din Moldova mai conform cu standardele privind drepturile omului.

„Pentru depășirea situației actuale precare în sistemul justiției, mai sunt necesare intervenții și sprijin suplimentar. Astfel, Ministerul va sprijini în continuare implementarea planurilor de lucru pentru dezvoltare, lansarea noilor grupuri de lucru și dezvoltarea și implementarea documentelor și instrumentelor strategice”, a declarat Alexandru Pleșca, Secretarul de stat al Ministerului Justiției.

Ambele proiecte vor contribui la consolidarea în continuare a sistemului de justiție penală în țară, care, de asemenea, se bazează pe analiza constatărilor și recomandărilor emise de organismele de monitorizare ale Consiliului Europei, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), precum și pe hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la R. Moldova”, se arată în nota emisă.