Ucraina se pregăteşte pentru un nou schimb de prizonieri cu Rusia

Ucraina se pregăteşte pentru un nou schimb de prizonieri cu Rusia, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce în total 70 de prizonieri au constituit obiect de schimb între cele două părţi, informează Agerpres.

„După eliberarea prizonierilor noştri politici şi marinarilor noştri, pregătim o nouă listă şi aşteptăm următoarea etapă pentru un schimb de prizonieri”, a spus Zelenski, potrivit agenţiei de presă Ukrinform.

Zelenski, care a fost învestit în urmă cu numai patru luni, a declarat că încheierea conflictului armat cu rebelii din estul Ucrainei susţinuţi de Rusia constituie o prioritate a mandatului său de preşedinte.

Ca parte a efortului de pace, armata ucraineană a dezangajat efective în unele zone, fiind planificată continuarea eforturilor în acest sens. „Dezangajăm trupe în (oraşul) Stanîţia Luhanska. Acolo nu se trage. Am început construirea unui pod acolo”, a declarat Zelenski într-un discurs în timpul întrevederii sale cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto, la Kiev.
Finlanda deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

„Următoarea etapă este dezangajarea forţelor în Petrivske şi Zolote. Cred că vom rezolva această problemă în următoarele săptămâni”, a mai spus Zelenski. 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *