Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Rusia: „Nu vom ataca, lovi…

Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre şi transferăm trupe pe propriul teritoriu”

Foto: Profimeda Images

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, negociatorul şef al Moscovei la discuţiile cu SUA pe probleme de securitate, a declarat miercuri, 19 ianuarie, că el nu crede că există riscul ca un război pe scară largă să înceapă în Europa sau în altă parte, dând asigurări că Moscova nu are planuri să atace, să lovească sau să invadeze Ucraina, în pofida concentrării importante de trupe în apropiere de frontiera ucraineană, relatează Reuters, EFE şi TASS, scrie Digi 24.

„Sunt convins că nu există riscul unui război pe scară largă în Europa sau oriunde altundeva în lume. Nu avem în intenţie niciun fel de măsuri agresive. Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina”, a declarat Riabkov, vorbind în cadrul clubului de discuţii Valdai.

Riabkov a spus că SUA nu ar trebui să fie îngrijorate de viitoarele manevre comune ruso-belaruse, invitându-le „să se concentreze asupra căii diplomatice” de rezolvare a crizei legate de Ucraina.

Rusia a transferat trupe săptămâna aceasta în Belarus înainte ca Minskul să anunţe exerciţii comune preconizate pentru luna viitoare, pe fondul temerilor că Moscova s-ar putea pregăti pentru o nouă ofensivă militară împotriva Ucrainei. Moscova neagă planurile de a lansa un atac.

„Pot să vă asigur că nu există niciun motiv să fiţi preocupaţi în ceea ce priveşte aceste exerciţii”, afirmă Riabkov.

Washingtonul a calificat drept „îngrijorătoare” exerciţiile militare comune între Rusia şi Belarus, anunţate să se desfăşoare între 10 şi 20 februarie, pe fondul temerilor privind o ipotetică invazie rusă în Ucraina.

„Nu încetez să repet că suntem deschişi dialogului, că suntem pentru o soluţie politică. Şi o spun din nou”, a afirmat vice-ministrul rus de externe.

Diplomatul rus a insistat că Moscova „nu face nimic care să ameninţe securitatea Ucrainei”. „Noi nu efectuăm decât manevre şi transferăm trupe pe propriul teritoriu. Şi vom face asta în continuare”, a spus Riabkov, citat de TASS.

Rusia – a menţionat Riabkov – va continua să facă „tot ce este posibil” pentru a preveni integrarea Ucrainei în NATO „prin mijloace diplomatice”, notează EFE.

„Vedem o ameninţare în continuarea apropierii Ucrainei de NATO, chiar şi fără a obţine statutul de membru”, a spus el, adăugând că Moscova va face tot posibilul pentru a „inversa această situaţie” cu ajutorul diplomaţiei.

Riabkov, care s-a exprimat în limba engleză, a afirmat că riscul ca Ucraina să devină din ce în ce mai apropiată de NATO este ceva care loveşte direct în centrul intereselor de securitate ale Rusiei.

Săptămâna trecută, cererile, pe care Rusia le-a anunţat în noiembrie, au fost abordate în cadrul a trei runde de consultări cu SUA, NATO şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marţi că Moscova aşteaptă un răspuns scris la cererile sale „pentru a continua negocierile”.

Mai direct, Riabkov a cerut miercuri Washingtonului să sisteze sprijinul militar pentru Kiev, întrucât aceasta – a spus el – ameninţă direct Rusia,