Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Principalul anchetator al atacului armat…

Principalul anchetator al atacului armat de la Universitatea din Rusia, soldat cu șase decese, s-a sinucis

Foto: The Moscow Time

Serghei Sarapultsev, principalul anchetator al atacului armat de la Universitatea de Stat din Perm, în urma căruia șase persoane au murit, s-a sinucis joi, 23 septembrie, scrie The Moscow Time.

Potrivit sursei citate, Serghei Sarapultsev – cel care conducea filiala din regiunea Perm a Comitetului de Investigații al Rusiei – a fost găsit mort în locuința sa.

„Biroul central al Comitetului de anchetă efectuează un control procedural în cazul morții colonelului de justiție Serghei Sarapultsev”, a declarat purtătoarea de cuvânt a organelor de drept Svetlana Petrenko pentru agenția de știri TASS.

Potrivit Baza, un canal Telegram care are legături cu serviciile de securitate rusești, Sarapultsev și-a luat viața după un briefing de presă cu privire la atacul armat de la Universitatea de Stat din Perm în urma căruia mai mulți anchetatori din Perm ar fi fost înlăturați de la investigarea cazului.

Canalul nu a precizat însă dacă Sarapultsev, care a condus din 2018 filiala regională a Comitetului ce anchetează infracțiunile majore, a fost și el eliminat din ancheta atacului de la universitate.

Alexander Bastrîkin, șeful Comitetului federal de Investigații, a selectat și numit o echipă de 50 de persoane, formată din anchetatori din toată Rusia, pentru a investiga atacul. Atunci, șeful Comitetul a făcut o vizită la Perm chiar a doua zi după tragedie.

Cotidianul Kommersant a relatat că Bastrîkin a avut „o serie de întrebări pentru Sarapultsev” încă din 7 septembrie cu privire la problemele legate de respectarea drepturilor celor care au proprietăți comune din regiune.

Pe de altă parte, citând o sursă anonimă, Interfax a relatat că Sarapultsev s-ar fi putut sinucide din cauza problemelor familiale.

Potrivit Comitetului de investigație, la 20 septembrie, Timur Bekmansurov, un tânăr de 18 ani, aflat pe teritoriul uneia dintre clădirile Universității Naționale de Cercetare din Perm, a deschis focul în urma căruia șase persoane au murit.  Ulterior, atacatorul a fost reținut. Detalii aici.

Înainte de atac, Bekmansurov a postat un mesaj pe reţelele de socializare în care a cerut ca acţiunile sale să nu fie considerate un atac terorist şi a spus că nu este membru al vreunei organizaţii extremiste, conform surselor media citate.

Pe pagina sa de Twitter, el a postat o explicație pentru gestul său și a spus că își dorea de mult timp să comită un atac și că a strâns bani pentru o armă încă din clasa a X-a.

Mesajul atacatorului pe o rețea de socializare: „Ceea s-a întâmplat nu a fost un atac terorist. Nu am stat în organizații extremiste și nu am fost un om religios. Nimeni nu știa ceea ce plănuiam să fac. Am organizat totul singur. M-am gândit mult la asta, au trecut anii și acum am înțeles că a venit momentul mult visat. Pentru mine nu conta ce foloseam pentru atac. Putea fi o armă, o mașină sau o bombă”.

Citiți și: VIDEO/ Poliția a identificat autorul atacului de la universitatea din Rusia în urma căruia opt persoane au murit, iar alte 28 au fost rănite. Mesajul postat de atacator pe internet