Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Explozie la o maternitate din…

Explozie la o maternitate din Mexic

Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 54 au fost rănite, dintre care 22 de copii, după ce un camion-cisternă care transporta gaz a explodat joi, 29 ianuarie curent, în incinta unei maternităţi din Ciudad de Mexico, relatează CNN Mexico.

Potrivit autorităților, explozia s-a produs în incinta spitalului, fiind cauzată de ruperea unui furtun, în timp ce cisterna făcea aprovizionarea cu gaz.

Numeroase echipaje de pompieri, ambulanţe şi poliţie au fost mobilizate la locul exploziei. În timp ce bebelușii, care se aflau în spital, au fost duși la alte unităţi medicale.

Potrivit oficialilor din serviciile de intervenţie, spitalul este pe punctul de a se prăbuşi, relatează CNN, precizând că mai multe persoane ar putea fi blocate sub dărâmături.