Experți: cum a fost 2018 și la ce să ne așteptăm în 2019 pe plan economic

Anul economic 2018 a fost marcat de suprapunerea unor tendințe economice pozitive, care au fost mai curând de suprafață, pe când cea mai îngrijorătoare tendință din acest an ține de erodarea cadrului de luptă împotriva spălării banilor, care a afectat și mai mult relațiile Guvernului cu partenerii de dezvoltare. Constatările aparțin centrului analitic independent „Expert-Grup”, care a formulat tendințele negative și pozitive atestate în 2018 și a formulat cinci provocări valabile în 2019 în domeniul economic.

Cinci tendințe pozitive ale anului 2018:

  1. Anul 2018 consemnează un avans sporit în implementarea agendei de reforme caracteristice sistemului bancar, respectiv, completarea cadrului legislativ de transparentizare a acționarilor bancari a permis atragerea unor investitori strategici de bună reputație pe piața bancară națională.
  2. Situația macrofinanciară s-a stabilizat, băncile au devenit mai capitalizate, iar banca centrală – mai bine echipată în administrarea eventualelor riscuri.
  3. În anul 2018 starea finanțelor publice a continuat să se amelioreze în pofida mai multor riscuri pe plan intern și extern. Cu toate acestea, la nivel local situatia s-a agravat, de aceea există riscuri iminente pentru anul viitor.
  4. În pofida unui fundal economic și politic dificil, Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător a reușit să genereze primele rezultate palpabile, iar UE și-a consolidat poziția drept principala piață de desfacere a Moldovei. Pe lângă creșterea exporturilor, ZLSAC a avut și implicații macroeconomice mai profunde, impulsionând creșterea economică, a veniturilor bugetare, importurilor, investițiilor, precum și a ocupării.
  5.  După o perioadă de stagnare de câțiva ani, în 2018 am constatat și o încălzire a procesului investițional.

Cinci tendințe negative ale anului 2018:

  1. Se atestă erodarea cadrului de luptă împotriva spălării banilor, inclusiv prin faptul că la data de 27 iulie, 2018, Parlamentul a adoptat Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală (amnistia capitalului). Amnistia capitalului vine în contradicție cu obiectivele de luptă împotriva spălării banilor și riscă să submineze reformele începute recent în acest domeniu. Legea care permite dobândirea cetățeniei Republicii Moldova contra investițiilor alimentează și mai mult riscurile de spălare a banilor, în special dacă e analizată împreună cu amnistia capitalului. Aceste evoluții au înrăutățit și mai mult relațiile Guvernului cu partenerii de dezvoltare.
  2. În anul 2018 creșterea ocupării informale a luat amploare și a bătut anti-recordul istoric.
  3. Pe parcursul anului 2018 sectorul bancar a continuat să-și restrângă prezența în ceea ce privește finanțarea economiei naționale.
  4. Deși, exporturile moldovenești de fructe au crescut în acest an, agricultorii se confruntă cu o criză de proporții, întrucât potențialul de export este cu mult mai mare. Chiar dacă în ultima perioadă exporturile de fructe spre UE au înregistrat o dinamizare, cantitățile direcționate spre această piață sunt încă destul de mici. Dorința de identificare a noilor piețe de desfacere este insuficientă fără viziuni clare de dezvoltare a sectorului horticol.
  5.  În 2018, agricultura iarăși și-a temperat creșterea economică. În general, agricultura continuă să se confrunte cu profunde probleme structurale (subcapitalizarea și tehnologizarea redusă), fiind foarte dependentă de șocurile climaterice care devin din ce în ce mai frecvente.

Cinci provocări economice pentru anul 2019:

  1. În anul 2019 expiră Acordul cu FMI de susținere și monitorizare a reformelor economice și financiare. Finalizarea Acordului cu FMI devine cu atât mai preocupantă cu cât, nu de puține ori, guvernarea a demonstrat dorința de a trece dincolo de angajamentele asumate.
  2. Dinamica pozitivă privind finanțele publice din acest an poate fi temporară, fiind identificate o serie de riscuri pentru 2019.
  3. În ultimii ani au fost făcuți pași importanți pentru implementarea unui sistem electronic de achiziții publice, dar continuarea procesului rămâne incert.
  4. În data de 12 noiembrie 2018, Ambasada Ucrainei la Chișinău a informat Guvernul Republicii Moldova despre intenția companiei ucrainene Ukrhidroenergo SA de a construi 3 turbine la Complexul Hidroenergetic Nistrean.
  5. Pe parcursul anului 2018 au avut loc mai multe runde de negocieri asupra unui Acord de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză. .La momentul actual rămân a fi necunoscute atât raționamentele care au stat la baza acestei inițiative, cât și procesul de negocieri în sine. Astfel, în pofida scenariilor optimiste expuse de MEI și a estimărilor de majorare a exporturilor și creștere economică, acestea nu sunt susținute de careva calcule empirice (cel puțin făcute public), iar procesul de negociere a acordului este unul mai curând lacunar. În aceste context, provocarea majoră pentru autorități derivă din argumentarea economică a necesității acestui acord, precum și cuantificarea obiectivă a impactului asupra economiei naționale, concomitent cu asigurarea transparenței proceselor de negociere.

Analiza argumentată a tendințelor identificate de experții Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” poate fi accesată AICI.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *