Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   BERD susține proiectele investiționale din…

BERD susține proiectele investiționale din R. Moldova

Autoritățile R. Moldova au o colaborare eficientă cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pe diferite dimensiuni, în special, în proiectele investiționale. Declarația a fost făcută de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, în cadrul ședinței board-ului Fondului Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu în R. Moldova (E5P), care s-a desfășurat la Chișinău.

Potrivit viceministrului Economiei, drept exemplu poate servi atât proiectul de termoficare CET-Nord, unde din totalul de 10 milioane de euro alocate de partenerii de dezvoltare, 7 sunt oferite de BERD, cât și decizia de azi a Băncii de a oferi un împrumut de 6,2 milioane de euro companiei italiene La Triveneta Cavi pentru construcția filialei sale din Republica Moldova La Triveneta Cavi Development SRL.

După adoptarea deciziei de a oferi un împrumut companiei italiene pentru construcția filialei la Strășeni, Frederic Lucenet, director de producție și servicii de la BERD, a declarat că instituția financiară este încântată de a sprijini investițiile străine directe pentru R. Moldova, deoarece acestea oferă posibilitatea de a crea noi locuri de muncă, aduce noi tehnologii și inovații în țară.

Parcul Industrial „Triveneta Cavi Development” este amplasat în orașul Strășeni pe un teren cu o suprafață de circa 11 ha. Hala de producție va avea o suprafață de circa 13.600 de metri pătrați. Volumul total al investițiilor pentru crearea și dezvoltarea infrastructurii tehnice și de producție a Parcului „Triveneta Cavi Development” este de circa 20 de milioane de euro.

Conform unui comunicat al BERD, Banca este cel mai mare investitor instuțional din Moldova și până în prezent a investit aproape 1 miliard de euro în peste 100 de proiecte. Anterior BERD a finanțat construcția filialelor concernelor german Draexlmaier și austriac Gebauer & Griller în Moldova.