Ce trebuie să știm despre mărțișor, atunci când îl cumpărăm sau îl primim în dar

Mărţişorul este o amuletă obţinută prin răsucirea a două fire de lână, bumbac sau mătase, purtată la începutul primăverii în scopuri de apărare împotriva duhurilor rele și drept simbol al fertilității, continuității și permanenței. Astfel explică etnografa și muzeografa Varvara Buzilă acest simbol al primăverii în lucrarea „Sub semnul mărișorului”, publicată de Ministerul Culturii în 2015.

Potrivit Varvarei Buzilă, mărţişorul este un fenomen cultural de largă cuprindere spaţială şi temporală. Anual, în perioada lunii martie, el reuneşte într-un spirit comun românii de pretutindeni, bulgarii, macedonenii, grecii, inclusiv sârbii şi ungurii care locuiesc în apropierea spaţiului cultural românesc.

Mărţişorul este un obicei dintr-un ciclu mai mare, ce în trecut marca anumite etape ale trecerii de la iarnă spre vară, deoarece în Antichitate, noul an debuta la 1 martie şi coincidea cu începutul unui nou ciclu al vegetaţiei. 

Prima atestare a Mărţişorului ţine de începutul sec. al XIX-lea şi surprinde dubla lui ipostază: de prima lună a primăverii şi de amuletă. 

Anterior, tradiţional, mărţişoarele erau legate la gâtul şi la încheietura mâinilor sau la degetul inelar.

Tot potrivit tradiției, oamenii poartă mărţişoarele fie întreaga lună martie, fie până când apăreau primii mesageri ai primăverii: pomii înfloriţi şi cocostârcii. În localităţile de la centru şi de la nord, oamenii îşi scot aceste mărţişoare, legându-le de ramurile înflorite ale pomilor, în speranţa că vor fi frumoşi ca florile. Despre mărţişoarele legate de ramuri spun că vine barza sau pasarea măiastră să le ia.

Firele răsucite ale mărţişorului reprezintă încercarea de a influenţa magic unitatea contrariilor calendaristice: lumină-întuneric, căldură-frig, iarnă-vară, dar şi a celor biologice: fertilitate-sterilitate, feminin-masculin, moarte-viaţă. În rezultatul împletirii celor două fire, văzute ca forţe universale, se împăcau contradicţiile, asigurând bunul mers al lumii. Şnurul alb-roşu este un simbol străvechi al generării şi regenerării continue a vieţii. Cele două fire unesc întunericul şi lumina, viaţa şi moartea, dragostea şi ura, binele şi răul, sănătatea şi boala, speranţa şi frica. 

După Al Doilea Război Mondial, s-a impus treptat o altă variantă de etalare a mărţişoarelor – prinse de haină, la piept, în regiunea inimii. Această migraţie s-a produs, parţial, cu ajutorul şcolilor, dar a urmat un tipar comportamental specific şi etalării buchetului de flori la nuntă. 

Varvara Buzilă, în aceeași lucrare, consideră că în zilele noastre, mărţişorul continuă să fie un simbol cu o mare putere de reprezentare. De regulă, tinerii îşi dăruiesc reciproc mărţişoare. Copiii învaţă a confecţiona aceste obiecte simbolice acasă ori la şcoală şi le dăruiesc profesorilor, colegilor, părinţilor, bunicilor. Celor care primesc mărţişoare li se doreşte sănătate, fericire, bunăstare, o primăvară frumoasă. Rosturile vechi de apărare au fost marginalizate treptat. Dar s-au păstrat funcţiile lui de socializare a copiilor şi de sporire a comunicării sociale, afective.